Astăzi, 22 decembrie 2015, jurnalele de la ora zece, pe toate canalele de știri, au început cu un lung reportaj despre drama fiicei unuia dintre apropiații lui Ceaușescu, atinsă de o boală incurabilă, întâmplător, cea mai bogată femeie din  România. Știre  mult mai importantă decât acele întâmplări din acel 1989 cărora unii încă le mai spun revoluție, iar alții, tot mai mulți, lovitură de stat. De pildă, doamna Ana Blandiana, Doina Coman după numele din buletin, care multă vreme și-a revendicat titlul de dizidentă și agitatoare în baza poeziei despre pisoiul Arpagic ( plagiat după motanul Garfield), care-i acoperea condiția de membră privilegiată a sectei de la Comana și intimă a soției lui Gogu Rădulescu, ajunsă mai mult decât tolerantă din cauza aceleiași maladii de care suferă acum cea mai bogată româncă.

Cercul se închide. De moarte nu este iertat nimeni. Și nici de lașitate dacă o ai în gene. Și cei  mai mulți o au. Sunt cei care jubilează că, în sfârșit, li s-a dat, oficial, dreptate. Că a fost lovitură de stat. Că revoluția din România nu a fost făcută de cel care a ieșit, de capul lui, din dragoste de libertate, cu pieptul gol în stradă și a așteptat să fie străpuns de gloanțe ca și tovarășul necunoscut de lângă el, de cei 721 de morți uciși până în ziua de 22 decembrie și de cei 781 uciși după,  ci a fost exclusiv urzeala tronurilor, a lui Gorbaciov trădător și Bush senior, poporul acesta nefiind decât unul vegetal și înainte și după. Iar de acum, nu va mai avea nici dreptul de a-și revendica acest moment de lumină și  de a se fi bucurat naiv când Crăciunul i-a adus singura bucurie visată: libertatea! Pentru că dosarul Revoluției a fost închis. De ce toate acestea?

Îmi rezerv dreptul să revin cu o lungă depoziție despre ceea ce știu că a fost atunci, am trăit uitând de primejdie și în bună măsură am scris și am publicat, în acele zile, în două milioane de exemplare. Despre revoluția mea, așa cum știu că a fost a multora, a milioane de oameni ce au scăpat în acele zile de condiția de lași. Pe care mi-am jurat atunci că nu o voi mai accepta niciodată.