Laura Andreșan, care în prezent activează ca psihoterapeut, a vorbit despre o traumă profundă din copilărie, dezvăluind că a fost victima unui abuz sexual comis de unchiul său.

Ea a subliniat că a avut nevoie de mulți ani de terapie pentru a înțelege și a procesa ce i s-a întâmplat, iar coșmarurile au avut un rol esențial în procesul său de vindecare.

Cunoscută în anii 2000 drept un personaj controversat, care a realizat topuri ale bărbaților celebri cu care a avut relații intime și a pozat nud în repetate rânduri, Andreșan consideră la maturitate că experiențele dificile prin care a trecut au fost o consecință a agresiunii suferite în copilărie.

Din dorința de a contribui la vindecarea altor persoane, Laura Andreșan și-a propus să expună exemplele dureroase din propria viață. Recent, ea a inițiat un nou proiect intitulat „Acolo unde visele se trezesc”, care se bazează pe studiile lui Sigmund Freud și reprezintă o psihanaliză a viselor în legătură cu traumele trăite.

Unul dintre visele sale a fost cel care a motivat-o să dezvăluie public cea mai tragică întâmplare din viața sa: violul comis de soțul surorii mamei sale, unchiul care făcea parte din familie.

„Am ales să lucrez mai profund și aproape exclusiv cu visele după 13 ani de analiză personală, formare în psihoterapie și o licență în psihologie. Totul a început în 2012, în primul an de facultate, când am citit Interpretarea viselor de Freud. A fost cartea care mi-a deschis sufletul către psihanaliză. În toată acestă vreme, visele au fost pentru mine un sprijin esențial în descoperirea traumelor disociate din copilărie. Am trăit un abuz sexual din partea unchiului meu, experiență care m-a forțat să mă fragmentez interior. Fără vise, fără acele entități care îmi apăreau în coșmaruri, nu aș fi ajuns la adevărul dureros, dar eliberator”, a declarat Laura Andreșan pentru retetesivedete.ro.

Laura Andreșan a povestit și un vis cu o semnificație aparte în procesul său de vindecare: „Ajung într-o pădure. Mă plimb fără grabă și mă mir cât e de frumoasă. Poteca urcă ușor, parcă plutește deasupra lumii — aceeași senzație pe care am avut-o, cu câteva zile în urmă, urcând spre cabana Mălăiești. Întâlnesc o femeie bătrână. Pare străbunica mea. Mă opresc, gândindu-mă că aș vrea să mai învăț ceva de la ea, despre viață, despre gospodărie, despre rosturi simple.

La un moment dat îmi spune că are păsări. O întreb dacă mi-ar vinde una — vreau să fac supă. Îi spun că am o copilă și că ne hrănim sănătos, cu produse locale. Încerc s-o înduplec, pentru că îmi doresc cu adevărat. Îmi zice că mi-o dă, dar mă întreabă dacă știu să o jupoi.

Îmi amintesc imaginea mamei smulgând penele de pe o găină, apoi pe bunica — nepoata și fiica ei. Realizez că eu nu știu, dar nu-i spun nimic. Mi-e jenă. Femeia pare că îmi citește gândul. Zâmbește și zice: — Hai, să-ți arăt. Ia o găină neagră și o jupoaie cu o ușurință aproape grațioasă. Mă întreb, uimită: găina asta e vie? Pare vie… și totuși, se jupoaie atât de ușor.”

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]