Recunoscuți deja în lume și necunoscuți acasă, „Lăutarii” își găsesc locul în pelicula Concertul, al lui Radu Mihăileanu, unde Anghel „Caliu” Gheorghe a impresionat cu talentul lui autentic și autodidact de a învăța, după ureche, o partitură Paganini în doar 20 de minute.
Depp a fost impresionat nu doar de muzica lăutarilor din Clejani, cunoscuți lumii întregi drept Taraf de Haïdouks, ci și de modestia și autenticitatea lor. Dovadă, o „Tradiție” „predată” lui Depp de către „Caliu”, a băgat-o în film fără ezitare.
Într-o scenă din The Man Who Cried, partenera lui Depp e luată la dans de omul care-i pune bețe în roate. Nimic special, în toate dramele romantice este o astfel de intrigă. Doar că patosul momentului a fost dus mai departe cu sfatul lui Caliu. Convins de puterea de moment a scenei, acesta, i-a zis lui Depp să-și ia un cuțit cu el , iar atunci când va dori să-i arate cuiva că nu-i va fi bine, să înfigă lama într-o masă, semn că luptă pentru iubirea lui, orice ar fi. Un fragment de „Tradiție” țigănească-rromă dus la alt nivel.
Lăutarii din Clejani au stat zile bune în casa lui Johnny Depp din Los Angeles. Actorul i-a servit cu grătare, băuturi fine, conexiuni cu toate numele de top din industria filmului și nu numai, i-a prezentat drept prieteni și a adus României, încă o dată, un serviciu de imagine fără egal. „Un om de suflet, Johnny. Nu mânca fără noi”, a povestit Caliu.
Lucru acceptat unanim de toată Europa, mai puțin de România care, în continuare, habar n-avea/nu are că lăutarii o reprezintă cu patos peste tot.
Depp a continuat să le ducă numele și renumele în lume, le povestea prietenilor lui despre tovarășii lăutari din Clejani, iar când a venit în România în 2016 cu trupa lui, The Hollywood Vampires, i-a vizitat.
Taraf de Haïdouks au făcut ce au știut mai bine, fără artificii, natural, ca și cum ar avea un gig deja arvunit la vreo nuntă, la un botez sau chiar la înmormântare. Simplitatea asta în artă, oricare ar fi ea, greu se găsește și greu se mai regăsește.
Lăutarii din Clejani doar și-au făcut programul, cum zic ei, fără să înțeleagă neapărat ce înseamnă pentru România în lume și fără să știe că sunt, poate, ultimii reprezentanți ai unui fel de-a trăi viața. De altfel, de la începutul lui 2000 și până în prezent, unul câte unul s-au dus.
Partea nedreaptă pentru ei în povestea asta, e că oamenii s-au prezentat cu muzici tradiționale românești, într-o perioadă în care capitalismul nebun al anilor 2000 acapara toată țara. Românii consumau manele pe felie – ca și azi. Iar lăutarii din Clejani, ajunși la apogeu, recunoscuți doar în afara țării, nu aveau loc să-și facă programul și să le fie recunoscute merite de către semenii români. Adevărata lor glorie va veni cu mult după ce ultimul dintre lăutarii ăștia își va da suflarea.
Toate acestea n-au fost de ajuns pentru ca România să înțeleagă ceea ce urmează să piardă. Muzicanții din Clejani sunt din ce în ce mai puțini și mai bătrâni. În curând nu vor mai fi deloc, pentru că tinerii nu mai vor să învețe meșteșugul lutăriei, cu care țiganii din aceste pârți și-au câștigat pâinea vreme de sute de ani.
Odată cu lăutarii din Clejani dispare o lume și un repertoriu inestimabil, care n-a fost transcris pe niciun portativ, ci a existat numai în mintea acestor lăutari, transmis din generație în generație. Sunt melodii în care s-au concentrat toate bucuriile și toate suferințele țăranului român, e muzica părinților și a bunicilor noștri, cântată după ureche și înnobilată de atingerea magică a improvizației.
Johnny Depp a contribuit imens la recunoașterea artistică a „Lăutarilor din Clejani” pe care niciun român nu a făcut-o de sute de ani unor artiști veritabili, ținuți sub talpa modestiei de prea multe bariere ideologice, sociale și culturale. Iar aceștia i-au oferit ce știu ei mai bine: muzică și voie bună care trec peste orice.
Poate un nume românesc ar merita adus în ecuația de mai sus. Cel al etnomuzicologului Speranța Rădulescu, care a avut curajul să-i impună, împreună cu muzicologul elvețian Laurent Aubert, în anul 1986 , organelor de partid și securității, făcând posibilă participarea „Lăutarilor” la Festivalul de la Geneva (Elveția) din 1987, când au fost remarcați internațional.
Speranța Rădulescu s-a stins și ea în ianuarie 2022.
Și cum se spune: „Apoi totul este Istorie!”.
(va urma)
SURSA: DOCUMENTAR Lăutarii din Clejani – povestea ultimei generații
(realizat de Mihai Voinea și Alex Varninschi)
http://adev.ro/nkuvg0
https://www.youtube.com/watch?v=joDtKv62V9c
