Lucian Avramescu: Ajuns sus, cum să strig, oștirea cu glasul meu care nu mai e omenesc?

Lucian Avramescu: La câte războaie mondiale ale fericirii ai participat? – m-a întrebat îngerul

Lucian Avramescu: Învață-mă, iubito, să te strig pe nume/ Iar dacă nu nimeresc un nume, pune-ți altul

Lucian Avramescu: Aproape că de stele mi-e rușine/ că între noi nimic nu s-a-ntâmplat

Lucian Avramescu: Buni zori, prieteni, toamna e numai bună de iubit

Lucian Avramescu: Adam și Eva, dialog în și în afara Raiului

Lucian Avramescu: Iubita mea dintâi au fost mai multe

Lucian Avramescu: Cu toamna mă-nțeleg fără cuvinte

Lucian Avramescu: Refuz toamna vieții

Lucian Avramescu: Elogiu călăului Covid

Lucian Avramescu: Dacă viaţa nu mă găsea mereu plin de viaţă

Lucian Avramescu: Mi-am pierdut vederea de sunet a cuvintelor, dar nu mi-am pierdut limba română