Lucian Avramescu: Ajuns sus, cum să strig, oștirea cu glasul meu care nu mai e omenesc?

 

Urc, încă urc , prin zloată și frig
Nu vreau ca la jumătate de drum să obosesc
Dar vă întreb, ajuns sus, cum să strig
Oștirea cu glasul meu care nu mai e omenesc?

Am obișnuința luptei, nu vreau să văd poporul meu cum piere
Sunt rezervistul care trage fără greș cu armele din dotare
Pot pune în joc și puțina-mi avere,
Dar cine nevoie de sforțarea mea are?

Distribuie prietenilor

E o cumpănă în toate
În fața mea sunt doar fantome și vid
Șenilele veacului calcă nederanjate
Oasele vârstnicilor, cei dați tribut haitei covid

Se face trist pe pământ, aerul doare
Mi-am pierdut prieteni, sunt uitat de copii
Arată dimineața ca o înserare
Sau mi se pare că verdele-i negru și albul e gri?
1 octombrie 2020, Sângeru