Lucian Avramescu: Antrenamentul cu îngeri

 

Credeam că-s alcătuit din tine, iubito, din aburul clocotitor al ierbii
Când vântul respiră copaci,
Credeam că-s alcătuit din suflet

Noi doi nemișcați în tabloul mării
Pictura e veche, vechi valurile înțepenite
Surâsul tău static întâmpină surâsul meu care nu se clintește
De aici ideea – tăcut ca o pictură

Distribuie prietenilor

Credeam că-s alcătuit din creier,
Creierul fiind distribuit pe degetele mâinilor cu care scriu
Și pe tălpile picioarelor cu care desenez țărmul
Credeam că-s alcătuit din creier

Ieri am aflat bucuros că-s alcătuit din o mie de mușchi
Mușchii mei au scris prea multe poezii
Uitând proza olimpiadelor
Ca atare nu mai știu să ridice haltere
Nu mai știu să alerge
Și risc să rămân împachetat în sicriul mușchilor mei
Pe cale de dispariție

Pe rețetă scrie să-mi caut antrenor
Dar eu mă antrenez doar cu îngerul meu păzitor
Iar el e bun la aer și la poezii
Și, ca și mine, priceput să prindă, în palmele iluziei,
Stele căzătoare

E zori, în stația de autobuz se mișcă fetele fabricilor care nu mai sunt,
Picioarele mele abia nimeresc zece pași
Soarele în București antrenează praful pe străzi
Iar eu mă gândesc cum ar suna o poezie despre praf și pulbere

27 august 2021, București