Lucian Avramescu: Aparenţele sunt lunecoase, îţi poţi rupe piciorul dacă nu eşti atent cum calci

 

Viaţă. Aparenţele sunt lunecoase, îţi poţi rupe piciorul dacă nu eşti atent cum calci. Plec în sat să cumpăr pentru vietăţi trei saci cu grâu, la un magazin care ţine aşa ceva. Am și eu teren la câmpie, dar n-am habar cine îl seamănă și-i culege roadele. Important e că  plătesc impozitul anual la primărie.

Cobor, așezându-mi atent masca pe figură. Sângerenii nu poartă mască. Negustoreasa, o femeie încă frumoasă, cu o fiică liceană care mi-a spus anul trecut, pe când vorbeam cum vorbesc oamenii, că învață chineză și am lăudat-o, mă invită în magazin. Altfel, nemascaților, care-s toți, le dă prin geam marfa. Îi scriu pe o hârtie ce vreau. În timp ce mergem amândoi spre magazia cu grâu de alături spune: ”Păcat! Și ce om special erați!” Apoi, gândindu-se că a greșit cu ceva, adaugă: ”Adică sunteți!”

Distribuie prietenilor

Zâmbesc sub masca mea care pitește mimicile variabile ale unui mut. Arăt cu un gest spre gât, acolo unde se opresc cuvintele. Înțelege că probabil mă operez.

”Vă operați?”, întreabă bucuroasă, întrevăzând parcă o salvare a mea  și a ”omului special” care am fost. Clatin din cap că nu, ceea ce la bulgari înseamnă da.

Până apuc eu un sac, femeia, zveltă, îmi pune singură doi în portbagaj.

”Puteți ridica?!”

Se miră că pot. Muțenia este asociată, ca orice handicap, cu toate infirmitățile. Aș vrea să-i spun că nu pot să fluier, dar logopeda m-a sfătuit să nu exersez cuvinte întortocheate. Deocamdată la mine totul este întortocheat. Pot spune, ca un nou născut ajuns la opt luni, ma-ma, pe silabe. Altfel compromit cazna unor învățătoare de vorbire pentru un elev cărunt.

Plec acasă indecis dacă sunt sau nu mai sunt un ”om special”. August strălucește la prânz ca un vulcan în erupție, iar eu sunt bucuros că am îmbogățit meniul, comprimat la porumb, al păsăretului curții și volierelor.

21 august 2020, Sângeru

Din cartea ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”