Lucian Avramescu: Banală filă de jurnal

 

Pleava lumii se împrăștie-n vânt
Nimeni n-o mai mătură, plină de ea sunt sate și orașe
Iar generațiile care vin, altele și altele,
Se arată tot mai bicisnice și mai pizmașe

Doi adolescenți se cotonogesc într-o curte de școală,
Școala se cheamă Grigore Moisil
Cine o mai fi fost și ăsta, întreabă disprețuitor un părinte
Cu pectorali proeminenți și chipul – așa mi s-a părut mie – fosil

Distribuie prietenilor

Îmi aștept fiica de la olimpiadă
Faza pe Ploiești, județeană,
Le-a dat o compunere despre măceșul singuratic,
Scrie ușor, cu fantezie, dar nu ține să fie a scrisului campioană

Ce să-i spun părintelui nedumerit
De numele Grigore Moisil al școlii, care evident îl enervează,
Am o zi strâmbă, cu vorbele sechestrate,
Iar sechestrul pe cuvinte e ca un junghi și ca o gălbează

I-aș povesti, nu despre matematicianul savant,
Ci anecdota lui magnifică, încărcată de har
Că fiecare om are dreptul la un pahar de vin
Dar bându-l devine alt om, iar acela are dreptul și el la un pahar

În curtea gimnaziului sunt multe de învățat
Poporul de părinți și odrasle privește concentrat universul smartphone
Patru tineri se mândresc cu mărcile performante
Al meu zice unul nu se sparge, chiar dacă picăm amândoi din avion

La plecare, părintele enervat de Moisil, cu pectorali la vedere
Și-a suit odrasla într-o mașină bengoasă
Nu și-a luat de la nimeni la revedere
Fruntea lui mică povestea destule despre muntele de bani de acasă

Zi costelivă, zi banală ca o tragedie,
Ca un fruct care se usucă iarna în pom
Eu încă biciuiesc calul, care urcă greu panta,
Al ultimului atom
29 februarie 2020, Sângeru