Lucian Avramescu: Bătălia dintre poză și cuvânt, pe cale de a fi pierdută de Dumnezeu

Buni zori! Mi-am luat, afară, porția de frig, cât o anafură fiindcă n-am fost în stare să rezist mai mult. E o compensație de tării pentru fiertura de la prânz, când soarele pune pământul pe plită și învârte oamenii cum fac ei cu micii pe grătar.

Am apucat să eliberez din voliere păsăretul, care a refuzat circumspect graba mea. E semn că mai matinal a fost uliul care a inspectat odăile aeriene cu gratii. E pe aproape, iar ele se feresc.

Aseară, un fost coleg de la una din redacțiile în care am meșterit cu pensula cuvântului, mi-a scris că și-a făcut un studio de filmări și propune o asociere cu AMPress. Ei filmează și noi organizăm dezbateri. I-am răspuns în scris că ideea nu e rea, dar unicul care putea întreține, în concurența video de azi, o asemenea construcție vioaie și polemică aș fi eu. Ori eu, fără vorbe, sunt redus la statutul de stană de piatră. Nu e îngâmfare, dar știu cu ce se prepară felul ăsta de meniu în bucătăria barocă și dezlânată a domeniului media. Părerea generală e că lumea e axată acum pe poză și imagine. Scrisul e inutil, dovadă că ziarele au dispărut toate, iar litera tipărită amintește mezozoicul civilizației pitecantrope.

Distribuie prietenilor

Îmi vin în cap invitații să ne uităm la poze sau să facem un ”selfi”. Cuvântul engley selfie, care era absent din limba română acum câțiva ani, e pronunțat mai des ca înjurătura de mamă nedezlipită de român care te suduie și amical, pe post de salut –  ”Ce mă-ta mai faci mă, prietene?!” e forma cea mai nevinovată de alint. Aseară am auzit un jurământ în fața crâșmei lui Birbirel, care a înlocuit cuvântul de onoare spus pe vremuri – ” Să moară familia mea dacă te mint”. Mințea!

Revenind la lumea pozei și imaginii aș spune că, fără a-i diminua rolul și știința detaliului expresiv, ea dă de o parte prea iute litera scrisă și vorba vorbită. Mutul din mine poate supraviețui lejer într-o lume din care plăcerea cititului s-a volatilizat, iar poza și imaginea statică sau mișcăcioasă ne astâmpără foamea intelectuală. Tinerimea vorbește în prescurtări și-și trimite poze prin telefonul care ține loc de orice. Detaliul că o fată si-a cumpărat ața abia vizibilă a unui chilot nou e împărtășită iute, prin poze din față și profil, societății de prieteni virtuali. Poza comprimă în zâmbet fotogenic un concediu iar filmulețul banal al unui vlogăr semianalfabet ține cu sufletul la gură curiozitatea a milioane de gură cască.

Scriu toate astea spre a anunța nu bucuros, ci amărât, că muțenia mea a apărut taman la vremea ei, iar infirmitatea pare o calitate care tinde să devină colectivă.

Să aveți o zi minunată și să vă bucurați de cuvinte, fiindcă Biblia, oricâte cusururi i-ai găsi, spune un lucru esențial, acela că la început a fost Cuvântul, iar cuvântul era Dumnezeu. Se pare că-n vremea în care bărbosul din cer, pe care eu îl văd mai degrabă în fluturi, iubire și iarbă, imagina lumea, nu exista telefonul care face tot, altfel ar fi plămădit și el universul cu scula asta polivalentă. Cele bune!