A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Lucian Avramescu: Bucureştii, la mâna întâmplării imbecile

2 139

 

Capitala, de care mă ţin legat prin adresa de domiciliu din buletin, mi-a apărut, ieri, antagonică la valori și autodistructivă. Căutam, pilotând o mașină fără interdicție de a pătrunde în centru, magazinul care vindea, aproape de Gara de Nord, pânze gata preparate, pensule și rame de tablouri pentru pasiunea de a picta a fiicei mele Ana Luciana, vraja pensulei revenindu-i după o absență relativă.

Umblu, la început sigur pe mine, ca un șofer de taxi, pe străzi pe care mi se părea că le știu, dar nu mai sunt, iar când sunt, arată cu amputări care n-au primit proteza piciorului tăiat. În zona Buzești, umbli în cerc, iar la vechea mea casă n-am cum ajunge fără să încalc sensuri unice și să periclitez dreptul meu la carnet de șofer.

Magazinul de vopsele și pensule, din recuzita atelierului de pictură, nu mai e. Încerc să opresc dar ajung, în ocol pe lângă fostul Viting, în punctul de unde am plecat. Opresc, înghesuit, într-o staționare pe dreapta de limuzine, toate rânduire sub șirul des de X-uri care arată că n-ai voie să oprești, comițând o fărădelege asumată de alți două sute de învârtitori de volan. Plecăm pe jos – fiindcă suntem trei, eu, Giorgiana și copilul – un kilometru. Găsesc, pe colț, magazinul știut, în expresia dezolantă a unor geamuri date cu bidineana pensulei alandala, prin care se vede înăuntru, și mai deprimant, golul. Întreb un bărbat brunet, care vindea în ușa prăvăliei lui fără clienți, haine la mâna a doua, ce s-a petrecut cu magazinul de artă. Unde e? Ce artă? – mă întreabă nedumerit omul. Îi spun de pensule, vopsele la tub, rame de tablouri nepictate. Se luminează! Era, zice, dar s-a mutat pe strada ailaltă, și-mi arată, spre Piața Matache, desființată de târnăcoapele lui Oprescu, o adresă relativă. Distanța e de opintit ceva la pas, mai ales că trebuie să ocolim uriașa clădire, descojită, a Ministerului Transporturilor, învelită cu un putregai de mucegaiuri ca gara neagră din față și ca toate gările din România.

Găsim magazinul care se chema ”Rembrandt”, dar cu lacăt pe ușă, gol de marfă și pustiu, lângă o tinichea care atenționează umblătorii pe trotuar că de sus ”cade tencuială”. Ne tragem mai departe de șirul de blocuri, care expun cuiburile știrbe ale balcoanelor, tragedia uitării, dinții cariați ai cimentului. Revenim cu emoție la mașina care e tot acolo, neridicată de hingherii de autoturisme, și plecăm, spre fericirea disputată aprig a altui șofer care ne ocupă locul, lăsându-l cu buza umflată pe un al doilea care ginise intenția noastră de a pleca. Aflu că ar fi în zona Lipscani un magazin similar, iar Luciana recapătă încrederea că, în sfârșit, găsim ce i-am promis.

Driblinguri largi, Dâmbovița pe o parte, apoi pe cealaltă, întorcere, cam interzisă, undeva mai sus de fosta magaoaie a Magazinului Unirea, revenirea spre gârliciurile străzilor care dau, dădeau în Lipscani. Un șir de parapeți intermitenți arată că pe acolo circulă doar transportul în comun. N-am pe unde intra, n-am unde opri, rătăcit într-o pădure cu copacii arși.

Reajung în zona Cișmigiu, dau s-o iau în sus după ce trec de Teatrul Bulandra, dar nu mai e voie, urc obligat pe lângă Schitu Măgureanu și mă văd nevoit să cotesc spre Sala Palatului, cu care nu aveam momentan treabă. N-am cum ajunge la Lipscani, n-am unde parca, iar cel mai des staționăm în coloane absurde de automobile care sfârâie din motoare pe loc, fiindcă undeva, în gâtlejul orașului mare s-a pus un nod.

Ne întoarcem dezamăgiți acasă, copilul desenează bosumflat cu creionul negru, pe o coală, un fel de haos, eu încerc să dau telefoane  pictorilor prieteni din care n-au rămas, în memoria aparatului meu arheologic din buzunar, decât numerele prin care-i țin vii.

Firea, îmi spune un cunoscut, cu care fac un barter de păreri, a făcul țăndări Capitala!

Aș! Nu poate. Îți trebuie geniu pentru așa stricăciuni, iar o femeie singură, oricât de dezordonată ar fi, nu poate semna o asemenea operă de proporții, mai răvășită ca un poem Dadaist. Adio, iubitul meu București, unde am trăit atâtea, bune și rele. Ești și vei fi, la mâna întâmplării imbecile.

loading...
2 Comentarii
  1. Ecaterina spune

    Incercati la Pictor: pictorshop.ro

    1. A.M Press spune

      Mulţumesc, Ecaterina!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More