M-am trezit dintr-un vis amalgamat, de o lucioasă concretețe, în care vorbeam cu oameni care mă întrebau despre ceva, iar eu le răspundeam amabil. Vorbele mele curgeau fără sforțare, ca un pârâu care-și cunoaște albia, pietrele pe care nu le-a biruit și atunci le dă ocol, toporașii fragili ai pajiștilor. E oare închipuirea, sau închipuire e ce văd acum? Acum văd dealurile jefuite de zăpadă, după ce două zile a plouat fără contenire, un frig delicat îmi descheie cămașa, soba e fierbinte, termometrul de cameră arată 24 de grade, deci e în regulă, cerul nu s-a dezbrăcat de griul lui fără fisură, iar văile, ca niște cești, au zaț de cafea pe fund.

Ies în balcon și pipăi frigul ud. Reintru să scriu. Fac mișcări caraghioase de înviorare. Cine-mi dă dezlegare acestei nedumeriri: visul e ăsta sau ălălalt cu orașul, oamenii cu care vorbeam cursiv și un stadion cu lume?

Dacă viața pe care o trăim, eu și noi și voi e vis? Visul numit viață e al cuiva în care  suntem personaje și dispărem când el se trezește?

Încerc să scriu în vers chinuitoarele mele interogații.

Se făcea că eu eram
Se făcea că erai tu
Povesteam un vis desigur
Chiar fiind în el acu

Ne plimbam printr-o balenă
Aveam pași de leopard
Fredonând o cantilenă
Lângă-al dinților ei gard

Tu erai deodată alta
Eu eram în mintea-mi tu
Cineva sculpta cu dalta
Piatra care ne făcu

Ce de vise, ce de vise
Inversul la ce-i permis
Iar eu povestesc trăitul
Chiar din viața care-i vis

Povestesc un vis din vise
Tu răspunzi că nu se poate
Să trăim ca-n două luntrii
Care-s vag alăturate

Dacă chiar acum iubito
Noi, visați de cineva
Suntem ireali, ne zbatem
În ceva ce nu-i, era?

Poezia simt că nu-mi iese. Poate că face parte din visul care nu s-a încheiat și nu-s deplin treaz, ci orbecăi? Dar ce înseamnă deplin treaz când totul se arată confuz în lumea asta și în cea din care mintea mea tocmai a ieșit? Sau n-a ieșit?

Buni zori, prieteni, voi care sunteți reali ca un vis și nemuritori ca o închipuire. Să visați azi că e bine pe pământ, pandemiile n-au fost decât coșmar, iar de poimâinele de peste poimâine plecăm cu colindele pe la oameni dragi pe care-i cuprindem cu brațele, le cântăm la geam, iar zăpada luminează cu cristalele ei un pământ vesel, fără ridurile îngrijorării. Pomul de Crăciun începe să fie împodobit, iar cartea mea ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva” și care stă cuminte pe masă, lângă mine, e rodul unei pățanii care n-a fost. Zi darnică în surâs să aveți!