Lucian Avramescu: Buni zori! Azi se naște aleasa cu care Dumnezeu a făcut unicul său fiu

Bate clopotul bisericii de peste drum refăcută pe cheltuiala lui de bunicul Victor, în anii dintre cele două războaie. Are în pronaos portretul regelui Mihai, pictat mural în uniformă militară, iar eu, copil fiind, dus de bunica să mă spovedesc, prilej cu care mințeam că n-am furat cireșe din pietoasele țaței Sofica, mă tot întrebam de ce toți sfinții sunt bătrâni și triști, doar ăsta e tânăr și zâmbitor.

Azi e Sfânta Maria Mică, prilej de bucurie fiindcă e ziua în care se naște aleasa lui Dumnezeu. De Sfânta Maria Mare se petrece moartea ei, ba nu, adormirea, fiindcă născătoarea pruncului ieșit din împreunarea lui Dumnezeu cu o muritoare îi dă și ei sfințenie și o ridică peste îngeri. Numai că la răstignirea fiului ea a plâns, pe când tatăl, ca și pe pământ uneori, s-a dat dispărut. Tații, inclusiv cel din cer, au uneori o indiferență abulică. Din pricina asta, de când eram o loază, îmi puneam întrebări rămase și azi fără răspuns. Dacă a ales-o Dumnezeu, de ce n-a luat-o de nevastă pe mama unicului său fiu? Dacă n-a luat-o de ce n-a luat-o, fiindcă biserica propovăduiește unirea prin cununie?

Aveam un vecin care s-a ținut cu una ochioasă din Tisa și când biata fată a început să se umfle, semn că în pântecele ei rodea ceva care s-a dovedit mai apoi o minunată fetiță, a tuns-o ca lașul, însurându-se cu alta, care s-a dovedit stearpă. Îl chema Sandu și mi-a fost prieten mai mare, iar eu îi căutam tovărășia fiindcă îmi explica detaliat cum se face cu femeile. Câte ceva mi-a intrat în cap, altele le-am priceput singur mult mai tărziu, când mi-a dat sub nas un fel de mustață caricaturală, dar de care eram tare fălos.

Distribuie prietenilor

Azi, de Sfânta Maria Mică, unica femeie măritată clandestin cu cerul și stelele și care a făcut plod rămânând virgină, ceea ce iar mă nedumerea, când am priceput că unirea dintre doi nu e doar o spunere de șoapte la ureche, presupunând și altele, mai greu de istorisit spre a nu insulta urechile de călugărițe ale omenirii evlavioase, ar trebui să mă rog pentru străbunica Marița, cea cu șapte surori din care două au trecut suta de ani, pentru bunica de tată Maria și pentru alte Marii care au adus vieții mele completări de splendoare și oftaturi în vers.

Iubitele mele care nu s-au chemat toate Maria o alegeau în rugăciuni pe Maria din cer, mai rar invocându-l pe Dumnezeu. Și eu, care mă închin doar când bat clopotele ca acum, mă gândesc cu drag și un fel de rugăciune inventată spontan, la mama celui răstignit. Dintre locuitorii cerului, cu care scriitoricește mă cert uneori, doar pe mama lui Dumnezeu cel mic o iubesc necondiționat. Ei nu-i reproșez, ca tatălui ceresc, indiferența la răstignirea Fiului, pe care o găsesc nu doar barbară, ci și inutilă, fiindcă lumea nu a devenit mai bună. Dimpotrivă, aș zice. Și atunci de ce să-ți lași fiul chinuit și batjocorit de niște muritori nemernici, când puteai să-i mături cu foc, așa cu ai făcut cu blestematele orașe Sodoma și Gomora?

Mă rog, știu că nu-i voie să te bagi în cele cerești, dar eu care-l văd pe Dumnezeu nu în anatomia unui bătrân cu barbă, ci existând în iarbă, frunze și furnici, în vântul care umblă uneori peste copaci, și chiar în Om îl văd, omul de e om, pot pune întrebări, iar cel care-i în tot și toate nu are cum se supăra.

La mulți ani Mariilor, sfinte și nesfinte, fiindcă și excesul de sfințenie poate dăuna credinței în lumea care e adesea minunată și fără să ne rugăm noi că fie, ci doar ocrotind-o de bălegarul faptei și vorbei urâte, dând curs să se exprime Dumnezeului care, înainte de a fi răstignit de răutate sau prostie, e în fiecare dintre noi. O zi frumoasă vă doresc!
8 septembrie 2020