Lucian Avramescu: Buni zori! Cum mai stați cu fericirea?

Azi noapte plecasem spre culcare, dar ceva neîmplinit mă certa chemându-mă îndărăt. Am scris o poezie care se cheamă ”Tace îndelung Dumnezeu”, am expediat-o spre domniile voastre, bătând-o în cuiele laptopului, ca pe un afiș, iar somnul a venit imediat, semn că făcusem ce mai era de făcut. Am dormit neîntors.

Acum bate clopotul la Biserica de peste drum, cu hramul Sfântului Andrei.

Sunet dublu așa cum dubli sunt Sfinții Dumitru, cel de ieri având un tiz în cel de azi. Clopotul și turla Bisericii sunt cufundate în ceața smântânită de afară. Remarc doar pasul sonor, în doi timpi, de tango, cu prima bătaie mai apăsată și cea de a doua mai moale, prelungindu-se în putineiul cu lapte al cerului. Apoi vine toaca, întregind o melodie monotonă care curge din țambalul turlei. Ta-ca-ta-ca-ta-ca…

Distribuie prietenilor

Oamenii, aceiași, vin deja, mogâldețe înotând anevoie prin ceață, spre templul rugăciunilor și speranțelor lor, chemați de Biserica trează acum, sculată de orologiile ei din turle care-l anunță și pe Cel de Sus că oamenii nu l-au uitat.

A început o nouă zi, găsindu-ne vii într-o lume în care se cam moare, iar unii dintre morți, neîncrezători că există o boală cu nume de dus în buchet, ca niște coroane de tufănele, trec dincolo convinși că e o farsă și o manipulare.

Eu am de mers la cea mai apropiată filială a unei bănci unde-mi vine pe card pensia, cea mai mică din univers, la care se adaugă o jumătate din micimea asta pe care mi-o trimite Uniunea Scriitorilor. Sunt programat la orele 11.00, că la bancă nu mai mergi de capul tău, când ai chef, ci doar când te cheamă ea. Mă cheamă să-mi actualizez datele. Păi eu sunt, în general, tot ăla, nu m-am măritat cu alt nume și nu mi-am schimbat nici adresa, nici data de naștere, nici grupa de sânge. Dacă nu veniți, zice un mesaj bancar care sună militar, vă blocăm. Cum adică mă blochează? Uite așa, nu mai am acces la economiile mele și nu mai pot scoate un sfanț din sărăcia cuvenită.

Manierate, băncile în zilele noastre! Te simți mângâiat pe creștet cu un șut în fund.

Ziua e, totuși, liniștită, iar eu voi pilota, cu faruri de ceață, prin pădurea de la Lapoș, cotind spre Glod și apoi, pe la Tohani, printre vii, coborând la Mizil, unde se află banca cea mai la îndemănă și unde sunt convocat la 11.00 punct. Presupun că directorul mă așteaptă zâmbitor la ușă, iar o secretară cu picioare până-n tavan ne va aduce un ceai, sub privirile iscoditoare ale doamnei mele care funcționează și ca translator.

Vă doresc o zi bună, chiar dacă e dată cu alifie de cețuri și nori. Buni zori!