Vorbesc în locu-mi neștiute buze
Mi-e substantivul verb necunoscut
Iar buzele-mi iertate de vorbire
Îmi sunt utile doar pentru sărut
Cum să te strig copacule pe nume
Cum să te strig, iubito, că nu pot
Vocalele, cosoanele cu totul
Căzut-au din abecedar în bot
Promis-am ca muțenia să-mi tac
Să nu curtez iluzii și himere
Să nu mă plâng de toamne că-s tot toamne
Iar bluza ta descheie-aceleași mere
Toate-s la fel, și toate sunt aiurea
Pot admira senin, furtună, nori
Dar nu mai pot striga nimic pe nume
Pot doar să scriu amicilor buni zori
Scriu pe o coală albă că mi-e dor
Pe alta că mi-este sub foame sete
Vorbesc cu vorbe în interior
Ce se izbesc de-al coastelor perete
Știu, am promis să mă accept cu silă,
Iar sila, cât de mare să mi-o tac
Dar văd lăstuni plecând în escadrilă
Din mine, ca dintr-un tăiat copac
19 octombrie 2020, Sângeru
