Lucian Avramescu: Buni zori! Iar inima-mi rămâne subjugată

 

Mă-nconjură o lume grea și mare
Un deal plin de păduri e-n asfințit
Altele, împrejur s-au reunit
Cu aspra lor din lut înfăţişare

Lunecă trenuri lungi cu disperare
Neliniști cară-n ritm asurzitor
Și pufăie și geme fierul lor
Iar lumea e ceva cumplit ce doare

Privesc spre cer și el degajă forță
Plămânii lui de galaxii respiră
Și nu-i o respirație de liră
Căci arde-n el o uriașă torță

Parcă cirezi de bivoli mă-nconjoară
Trec cai înaripați în herghelie
O palmă de gigant poată să ție
Lumi care sunt nu doar doresc să pară

Și totuși, spune-mi, sunt cumva nedrept
Dacă ignor această forță toată
Iar inima-mi rămâne subjugată
De mâna ta, lujer ce-mi stă pe piept ?

De ce se-opreşte verdele-mi din ochi
Pe-această blândă strofă de poem
Iar eu cu o iubire grea te chem
Prea grijuliu să tulbur sau deochi?

4 martie 2021, Sângeru