Lucian Avramescu: Buni zori! Minunatul cadou de Crăciun

E din nou noapte/zi. Este un spectacol cosmic al trecerii din neființa nebuloasă a somnului, în ființa luminii, bruiată uneori de cețuri adânci, dar lumină totuși, adică viață, bucurie, dragoste de bradul care vine și fastul aproximat al sărbătorii apropiate.

Crăciunul e o sărbătoare, cel puțin în prima zi, și spun asta în ceea ce mă privește, a familiei. Niciodată n-am trăit altcum ziua de Crăciun, decât acasă, cu ai mei. Celelalte, da, au fost uneori cu rude, prieteni, venind ei sau plecând noi în vizită. Trec însă asta la accidente rare.

Mulții vizitatori sunt copiii care cântă la geam despre nașterea pruncului Iisus, despre Magi și Mesia. Nu știu dacă anul ăsta vor mai veni la fel de mulți. Pentru ei ne pregătim cu daruri și cu sufletul doldora de minunea Crăciunului.

Mi-a scris, peste noapte, Hanna, la ora la care se încheia ziua ei de naștere, fiindcă ieri s-a întâmplat asta, serbată acolo în orașul ei din Olanda. Faptul că a avut răgaz să o încheie scriindu-mi e un semn că prietenia noastră n-a apus.

Eram tineri când ne-am cunoscut, într-un grup de scriitori din toată lumea, invitați de Ministerul Turismului din Bulgaria să le vedem țara. Bulgarii au știut mereu mai bine decât noi să-și facă reclamă, să-și încarce cu nostalgii vizitatorii, sădite discret în cei pe care-i aduceau acolo.

Hanna mă întreabă, în finalul unei scrisori în care încearcă să bandajeze rănile mele sufletești generate de muțenie, dacă sunt de acord să-mi traducă în engleză cartea ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”? Firește că mă bucură asta. Cartea conține pe alocuri și miracolul prieteniei care se cheamă Hanna.

”Lucian, îmi scrie ea, tu, cel care simte sensul cel mai rostit al vieții, cel care vorbește și ascultă luna, soarele, zăpada, ploaia, florile și copacii.
Lucian, ai o perspectivă profundă asupra oamenilor, vieții , transparența tuturor lucrurilor și ai cuvintele pentru a proiecta aceste perspective în propoziții semnificative minunate.

Lucian, cu privire la noua ta carte, unde mi-ai pomenit numele, vrei să mi-o trimiți?
Un prieten din Ruud este o femeie din România, trăiește și lucrează aici, căsătorită cu Scott.
Îi pot cere să-mi citească mărturisirile și să-mi traducă acele pagini în care o menționezi pe Hanna. Dar eu vreau mai mult, dacă tu ești de acord – cartea tradusă și publicată în limba engleză.
Lucian, îmi place să citesc scrisorile tale pe facebook și mă bucur foarte mult de traducerea pe f.b în engleză.
De 20 de ani am scris un poem dedicat ție și pe care l-am adăugat, fiindcă nu s-a încheiat, cu ceea ce ți se întâmplă azi”.

Poeta olandeză, devenită unul dintre cei mai prețuiți medici homeopați din țara ei, îmi scrie din nou că doctoria miraculoasă a vindecării mele se găsește doar în sufletul meu și în tăria mea. Aici trebuie s-o caut și ea e convinsă că o voi găsi.

Mulțumesc Hanna și la mulți ani, din nou pentru ziua ta de naștere. Îți voi trimite cartea. O bună parte e încă în tipar. Ce minunat dar de Crăciun mi-ai făcut!

Da, minunat au început zorii! Eu ce să vă dăruiesc, dragi prieteni, martori zilnici ai încercării mele de a supraviețui? Voi sunteți medicamentul real care m-a ajutat să nu uit să respir, să iubesc, să admir răsăritul, cu sau fără soare, să-mi reamintesc în muțenie, bucuria de a vorbi. Cu ce dar să vin la poarta voastră de Crăciun, fiindcă dincolo de inima mea care bate ritmic, nu am ceva mai doveditor de recunoștință și dragoste?

Lucian Avramescu

P.S.
Aseară, sculptorul Bogdan Iacob mi-a trimis poza basoreliefului în bronz care va sta, pe un obelisc, la poarta Muzeului Pietrei. E forma finală care va saluta vizitatorii celui mai cuprinzător Muzeu al Pietrei din lumea pe care o știu. Nu mi-am făcut statuie, dar muzeul are un făptuitor și n-aș vrea să se uite, cu toate că multe, cele mai multe se nasc spre a fi uitate. Buni zori, din nou, prieteni apropiați și depărtați ai sufletului meu!