Lucian Avramescu: Buni zori! Nu uitați să călcați desculți prin iarbă!

Buni zori. Ieri, când ziua se arăta umedă, ca un ied fătat atunci din burțile nopții, scriam că avem o veșnicie în față. Ba chiar una și nițel. Seara se arăta atât de departe încât nu exista. Ziua de azi face abstracție de ieri-ul devenit uzat, consumat până la ultima iluzie și ultima amintire. Iute se petrece schimbarea de gărzi iar timpul, acest rege nemilos și abstract, de noi inventat, n-a obosit să pretindă paradă.

La Sângeru, sărbătorescul se petrece sub târzia înflorire a teilor. O prietenă îmi scrie că la ea teii s-au scuturat. Ai mei pompează în aerul dimineții, din milioane de capsule aurii, parfumul cel mai rafinat al verii.
Am mers din nou desculț prin iarbă și însoțit de lupoaica Odra, singura care n-are tentația rasei de a scurta viața păsăretului curții, eliberăm din voliere rațele moțate, curcanii care, năpârlind, își expun burta gușilor nudă, trei generații de pui, ocrotiți de mamele curci care nu știu că au clocit și scos la viață specii pentru care n-au asudat erotic. Este distractiv să vezi cum o mamă curcă își apără puii de găină, ai ei, de mai marii pui de curcă ai alteia, care, genetic o reprezintă.

Bătătura expune un eros confidențial și multe rămân inavuabile. Eu fiind mut, nu pot bârfi la uliță, divulgând adulterele, împerecherile de cocoși și bibilici, iubirile clandestine, și chiar unele pasiuni cel puțin stranii din coloniile porumbeilor care au descoperit homosexualitatea, de fapt columbosexualitatea între zburătoare de același sex, fiindcă am o pereche de voiajori albi, ambii bărbați, care se iubesc de doi ani, cu întreg cortegiul de drăgălășenii și preludii, fideli unul altuia până când uliul îi va despărți.

Nemulțumirea mea e că nu fac pui, iar încercarea de a-i ține închiși separat, cu câte o porumbiță stingheră, a eșuat, ambii redescoperindu-se fericiți după supliciul vecinătății feminine. Oricum, nu în vremea lui Cezar a fost inventată decăderea din drepturi a minunatei iubiri pentru femeie, și mă întreb dacă vorbind despre ruinarea moravurilor lumii n-ar trebui să includem și lumea, mai veche decât omul, a păsăretului.

Divaghez. Țineam să vă spun că ziua a început cu un soare avântat, iar lacrimile de rouă din iarbă mi-au părut calde. Lunga zi toridă de ieri și-a păstrat peste noapte, în frunze și ciorchini, adaosul canicular. Și totuși, iarba, prin care îmi îngădui să umblu desculț, pare unica mea șansă de dialog și unica mea înțelegere cu universul.

Dacă o aveți aproape, în curte, grădină sau parc, n-o insultați cu pantofii. Iarba a fost inventată pentru a face tălpile noastre să șoptească. Din pricina asta am detestat administratorii parcurilor care înfigeau din loc în loc un țăruș cu inscripția – ”Nu călcați pe iarbă!”. Am descoperit că se poate călca iarba parcurilor fără să-i aduci vătămări prima oară în Parcul Mare din Londra, și apoi la Milano, unde, pe iarba de lângă faimosul Dom, am adormit după o lungă călătorie cu trenul și vigilii care au trecut pe alături n-au avut să-mi reproșeze nimic. Cele mai curate parcuri ale lumii, cele care n-au descoperit asfaltul ca materie primă pentru poteci – o imensă insultă adusă naturii – sunt cele cu iarba accesibilă tălpilor.

Vă doresc o zi de vară în care, chiar dacă sărbătoriți un Petru, o Petruță sau un derivat de Pavel, să vă îngăduiți câteva clipe măcar, întregind sărbătoarea, pentru a umbla desculți prin iarbă. Eu voi moțăi între zidurile de piatră și voi aduce un omagiu în gând Mamei Lenuța. Este bunica mea care m-a crescut, învățându-mă să nu fiu leneș și care mi-a spus cândva și mi-a rămas în minte, așa cum multe mi-au rămas de la ea: ”Lucică – așa mă răsfăța, punând un diminutiv de iubire prenumelui meu – dacă uiți când m-am născut să-ți aduci aminte că de Sânpietru m-am născut! De Sânpietru! Și când n-oi mai fi!”
Acum e ziua ei de naștere. În mintea mea care nu-i mai poate spune cu voce cât de mult o iubesc. Nu cât am iubit-o, ci cât o iubesc, fiindcă ea nu poate fi scăpată în gramatica trecutului. Zi cu toate cele bune!