La Sângeru, unde mi se pare uneori că se termină Universul, dar nu e decât un punct și virgulă, lăsându-l să treacă și peste noi, ca un val care transportă stele și corăbii din vis, zorii vestesc o altă zi de toamnă. Ca și la voi, cei care trăiți în Europa asta temperat continentală. Așa ni s-a spus la șoală. Sau astăzi învață altfel copiii, iar eu, staționar ca o bornă veche de hotar, nu sunt la curent cu progresul meteorologic?

Ieri, poștărița mi-a adus un colet care, citind numele expeditorului, am trăit instantaneu o emoție – Florica Bradu. Am împărțit, o bucată din viața mea, scena și coborârea de pe scenă, cu această minunată interpretă a cântecului ardelenesc. Frumoasă ca Țara Transilvaniei, profesoara de limba română din Șicula îmi trimite cartea ei monumentală ”Dor și neuitare”, cu explicația ”Poezii și obiceiuri din Crișana” în care a cules, ani după ani, nestematele poeziei populare care s-au preschimbat, multe, în cântec. Cartea este expediată de ziua mea, iar autograful și scrisoarea care însoțesc volumul poartă data de 14 august. Poșta a făcut, ca și alte dăți, ocolul pământului pentru a nimeri destinatarul.

”Dragă Lucian, din aceste minuni spirituale ale Ardealului, te invit să te ospătezi cu pofta unui poet îndrăgostit de puterea cuvântului…Aș vrea ca această carte a mea să te convingă din nou că tărâmul poeziei este cel mai aproape de Dumnezeu. Mă bucur că acel Dumnezeu ți-a dăruit o lume caldă și un înger cu nume Luciana”.

Și mai departe: ”De ziua ta îți doresc tot ce-mi doresc și mie! Ți-aș da din puterea glasului meu să te mai pot auzi recitând Bună seara, iubito. Este poezia cu destin de veșnicie în care ai zidit iubire, revoltă împotriva geloziilor (cu acte în regulă), scălâmbe, ”iubiri intrate prematur în morminte, cătușe puse cuvântului dor”, iubiri răstignite”.

”În poezia tradițională, îmi scrie mai departe Florica Bradu, dragostea este văzută ca un instinct cosmic care face să înflorească natura, să răsară soarele, mai mult, îmbogățește sufletele…”

Și citează din cartea ei care poartă zăcăminte din bogatul minereu aurifer al Ardealului: ”De dragostea noastră mare/ Soarele mai mult răsare/Luna mândră față are/ Și copacii dau în floare” sau, din alt poem-cântec – ”Fă-mă Doamne-un inelaș/ La badea pe degetaș/ Când o mere să se culce/ Cu mine să-și facă cruce”.

Da, vrednica fiică a Bihorului, parte a sufletului meu tânăr, îmi trimite această carte unică, încercată cândva de Vasile Alecsandri, sub nobila îndatorire de a lăsa posterității ceea ce pare azi, mai abitir ca oricând, supus pericolului derizoriului și pieirii.

”Rar am mai întâlnit în literatura de specialitate, scrie pe coperta a patra, prof, dr. Elise Stan, o scriitură atât de limpede, o radiografie atât de fină a poeziei populare”… iar prof.univ.dr. Ioan Bocșa laudă efortul salvării ”patrimoniului tradițional imaterial românesc”.

Cele mai emoționante rânduri sunt scrise de cele trei fiice ale Floricăi, despre care de atâtea ori mi-a povestit, Raluca, Lioara și Anca, prima, conferențiar universitar doctor în Statele Unite, a doua, scriitor și jurnalist, iar a treia, regizor de teatru.

”Cărțile sunt nu doar nemuritoare, ci și călătoare și abia aștept să aduc o parte din copilăria, tradiția și țara mea, aici, peste ocean” își încheie rândurile dascălul universitar american Raluca Bradu- Mușat.

”Oameni buni, de vă macină un Dor, deschideți astă carte și ospătați-vă. Rupeți încet și cu sfială bucăți de suflet românesc și mestecați îndelung, până ce veți simți că din cerul gurii plouă cea mai curată limbă română”, caligrafiază cu suflet Lioara Bradu, scriitoare.

Încheie dedicațiile pentru mama lor, cândva Miss Europa Primavera, titlu dobândit la un festival din Italia, Anca Bradu, conferențiar doctor universitar și regizor de teatru: ”O carte de folclor autentic devine un avertisment tulburător asupra faptului că vidul nostru spiritual strigă inutil și isteric înspre un cer golit de zei. În culegerea de folclor a mamei mele veți regăsi antidotul disperărilor noastre de toate zilele. Citind-o vă veți întoarce la memoria propriului vostru suflet”.

Ce frumos, Florica, au crescut din tine aceste tulpini de suflet și inteligență, așa cum trudnic și frumos ai născut această carte! Credeam că nu mai exiști decât în mine, nestemată a Ardealului, fragment de poem, dar iată-te în cele cărora le-ai dat viață. Cartea ta îmi stă alături, cum îmi stăteai tu cândva, strofă de cântec și poezie.

S-a făcut ziuă de-a binelea prieteni, iar muțenia mea a fost tulburată peste măsură de un vis lung, pe care l-am visat cu mulți ani în urmă. Soarele nu întâmpină împotrivirea unui nor pentru a ajunge pe casele noastre și-n sufletele care se lasă subjugate de alte primăveri care răsar toamna. Să aveți ziua pe care ați visat, cu ochii deschiși, s-o aveți!

Filă din ”Confesiunile unui mut care a vorbit cândva”