Lucian Avramescu: Buni zori, prieteni! Despre Liviu Mogoș, un om de omenie

luci nestiut

Omenia, pe care grămăticii o califică ba locuțiune adjectivală, ba substantiv, locuia în caracterizările sumare dar concentrate cu care bunica din parte mamei (m-a avut în grijă de la opt luni), lăuda rar pe cineva. Om de omenie! Era o țărancă vrednică, din care laudele ieșeau cu parcimonie, fiindcă cel caracterizat astfel era un om demn de toată aprecierea. Din gura țărăncii cu patru clase, lauda suna mângâietor și admirativ. Era cineva pe care te puteai bizui.

M-am gândit la spunerea asta acum, sculat după trei zile de amestec de răceală, muțenie și altele din familia junghiului, analizând gestul din această săptămână al lui Liviu Mogoș. E ploieșteanul despre care am mai scris, cel care s-a oferit să construiască ferestre – și sunt șaptesprezece – în zidurile de piatră ale Bisericii din Livadă. Si le-a construit cu firma lui de fierari fără să-mi ceară un leu.

Ne știm de niște ani, după o vizită a lui la Muzeul Pietrei. Un om cu o cultură evidentă, care-mi transmite mesaje cu citate din poeți celebri ai lumii, se află în fruntea unei inginerii de metale, reparând turnuri de rafinărie și cazane în care clocotesc sute de grade. Să melancolizezi cu François Villon -„Où sont les neiges d’antan?” , să ironizezi cuvinte intrate otova în limba română ”care pe vremea noastră nu prea erau”, iată un crochiu al intelectualului Mogoș care-n capitalism se ocupă de sudori și-mi trimite mie o echipă de muncitori pentru a monta cele două uși ale Bisericii închinate Maicii Domnului, gata făcute, vopsite și lustruite la Ploiești.usi 1

Soția mi-a adus la pat poze cu montarea care nu era simplă, nepierzând detaliul că din patru lucrători, sudor era o femeie. Liviu dădea sfaturi de la distanță, din București, de unde supraveghea ca totul să iasă perfect. În acele ochiuri de geam se vor monta vitralii.usi 2

De ce mi se pare gestul cu totul deosebit? Soția lui, medic, a trecut prin două intervenții chirurgicale grele. Și doctorii sunt pacienți uneori. Acest om de omenie era cu jumătatea lui la o clinică unde i se aplicau niște proceduri medicale complicate, scumpe, necesare dublei încercări prin care trecuse. ”E o vitează”, îmi scrie Liviu, lăudând-o cu tandrețe.

Da, doamna lui e o femeie deosebită, știu asta, înfruntă ceea ce mulți nu mai pot să ducă, pierzând psihic lupta. Un abonat la înfrângere pot fi eu uneori-adeseori.

Dar cum e Liviu Mogoș? Să treci prin atâtea, el însuși nemaifiind un om de fier, chiar dacă lucrează cu fierul, și să nu uiți cuvântul dat unui om de care te leagă doar scrisul lui?

E prima oară când găsesc expresia bunicii, superlativul laudei pe care-l rostea uneori, ”om de omenie”, parcă prea sărac.

Mulțumesc Liviu Mogoș pentru întregirea Bisericii nu doar cu uși și ferestre, ci și cu mult suflet.usi 3

Buni zori, dragi prieteni! Fie ca sfârșitul de săptămână să vă lumineze ca un vitraliu prin care pogoară spre noi privirea Maicii Domnului!

Parteneri