Buni zori, prieteni! Ne-a despărțit o zi de tăcere în care curentul electric a dat din nou ocol casei mele și ne-a stat potrivnic. V-am scris în gând, cum vă scriu mereu, cu iubire și teamă de singurătate.

Frigul, în zori, crapă lemne la Sângeru. Firește că nu le folosesc, cu toate că în mine,
Ca printr-o casă cu ferestrele sparte
Frigul pătrunde nestingherit în unghere
Apăsătoare durere
De parcă cineva m-ar privi fără a ști cu ce gând de departe

Ar putea fi un început de poezie, dar n-o scriu. Mă veți acuza de sindromul pesimismului matinal, iar eu, în primăvară, vă chemam să alergăm în zori desculți prin rouă. Biserica din Livadă iscălește cu creionul ei din piatră albă, cerul fumuriu. Îi văd crucea depășind coama pădurii de la Piatra Mică.

Schelele s-au mutat în interior și stâlpi lungi de lemn țin cofraje sub care stau lipite lespezi de Dobrogea. Tot ele sunt și deasupra ca șindrilă. Din păcate șorțul de la mijlocul turlei principale, care imită Grota Nașterii din Bethleem, nu-i gata, cum figura în planul meu de arhitect și șantierist. Va urma, după trei săptămâni aproximate, construcția, în două ape, a acoperișului naosului cu doi meri înăuntru. Piatră sus, piatră dedesubt, pe două mari plăci turnate în scheletul puternic de fier beton.

Prietenul meu vechi, ziaristul Mitică Cârstea, mă întreabă dacă mai știu undeva în România o biserică făcută integral din piatră. El știe una – și mi-a numit o localitate parcă din Transilvania.Zidurile-s doar din piatră. Acoperișul e din tablă, iar interiorul cu mult lemn.

Nu știu, am răspuns, Poate or fi. Dacă nu, migala și costurile i-a ținut departe, fiindcă un acoperiș de piatră, având și dedesubt piatră, costă timp și bani cât biserica toată.

Va fi unică, zice el!

În multe privințe, da, spun eu, fără cea mai vagă intenție de a mă lăuda. Fiecare lucru care există, ca și fiecare suflet care pune dragoste în el, e unic în felul lui.

Vă doresc un sfârșit de august care să adie a vară blândă!