Lucian Avramescu: Buni zori! Simțiți cum trupul ei miroase a lună și stele?

Buni zori, prieteni! Ziua se arată lungă pe dealuri, iar trupul ei miroase încă a lună și a stele, de parcă tocmai a ieșit goală acum din cada cu mirodeniile văzduhului și se arată nestingherită vederii. Copacii, cu vârfurile discret înmuiate în rugină, se bucură de această vară întinsă peste septembrie, cutreierați, ei, copacii, de o nouă tinerețe, pofticioși la trupul luminii, ca niște flăcăi tomnatici. Casc ochii să ascult și să văd cu urechile din suflet freamătul vieții care începe.

Dialogurile mele cu cititorii –  numele fiind real sau inventat, dar ce contează! – mă aduc uneori în fața unor întrebări la care vrând, nevrând sunt nevoit să răspund. Cum se face că ai avut succes la femei? E o întrebare abruptă care m-a făcut să râd întâi. Păi eu nu am avut niciodată succes la femei! Femeile, da, ele au avut succes la mine, ceea ce nu-mi atribuie niciun merit. Altcineva vrea să știe dacă…

Să mă opresc însă aici. Am cântat, fericit, în poezii, iubirea. Am considerat femeia, cu toată bogăția ei de grație, candoare și lumină, izvorul de la care au cerut inspitație toți poeții lumii, începând cu Apostolul Pavel și Homer și terminând cu Eminescul nostru. Fără femeie, lumea a fi orfană de mister, iar toamnele s-ar prezenta ca noi, urâte și fără har, bărbați cu și fără chelie.

Distribuie prietenilor

De ce au avut succes femeile la mine și nu eu la ele n-am habar. Cert e că n-am putut trăi niciodată singur, fără acest cald și enigmatic adaos. Vă voi povesti o întâmplare din armată. Mă găseam la Lipova, de unde de curând mi-a scris un fost comandant al oștirii de învățăcei, nonangenar acum, bucuros că m-a cunoscut cândva. Eram peste o mie de elevi teriști, la infanterie și tancuri, care deprindeam, după facultate, timp de șase luni, arta de a comanda, pe front, o subunitate militară.

Prima masă se petrecea la șase dimineața, când mâncam consistent, ceva cu cartofi. Erau două femei, ambele tinerele, care ne serveau, una mai frumoasă, pe care o s-o numesc Zena, din motive lesne de priceput, fiindcă o chema nițel altfel. Ochii mei și ai ei au comunicat ceva din prima zi. Ochii, fără vorbe, spun, cheamă, îmbie. Zena mi-a devenit curând iubită. Ne vedeam cu precauții, fiindcă milităria avea rigorile ei, mai toate încălcate, cum ar fi aducerea băuturilor în unitate. Ne vedeam după masa de prânz, în uriașa sală de mese de la mezaninul clădirii cu dormitoare, după ce se zăvorau pe dinăuntru ușile, iar o femeie rămânea la bucătărie, iar cealaltă, Zena, punea în ordine mesele. Ne așezam într-un colț ferit, pe mantaua mea care ținea loc de multe și ne ferea de atingerea cu cimentul rece al sălii mari cât un stadion.
De ce m-a ales Zena pe mine? Erau băieți chipeși, musculoși, profesori de sport care își etalau pachetele de pătrățele pe abdomen, Adoniși care relativizau farmecul meu care pierdea în fața lor un concurs de frumusețe.

Zena avea un soț, șofer de camion. Cum de te lasă, am întrebat-o într-o zi, fiindcă mai și vorbeam, într-o asemenea mare de bărbați erectili? Nu e gelos?

Are încredere în mine, știe că nu-l înșel, mi-a răspuns fără să clipească. Siguranța ei m-a făcut să zâmbesc. Ei, am făcut-o și eu cu tine, altfel îi sunt credincioasă!

Am aflat mai apoi că Zena își alegea, la fiecare serie nouă de elevi militari, pe unul pe care-l iubea sincer, total, fără să-l trișeze.

Am plecat din armata mea redusă ca termen cu câteva kilograme în plus, fiindcă Zena avea grijă să-mi aducă cea mai consistentă porție, iar dacă ghicea că mai vreau în plus, suplimenta ghiftuirea mea de trei mese pe zi, plus un adaos la orele zece până-n prânz care era adesea compus din biscuiți sau o Eugenia.

N-am priceput niciodată misterul care învăluie cu mătasea lui semitransparentă, viața sufletului unei femei. Închipuirea noastră o așază uneori lângă Maica Domnului, alteori lângă hetaira gata să aline orice singurătate, contra cost. Femeia te ridică, femeia te coboară… sună un fel de cântec, care se spune însoțit de oftaturi uneori, alteori de chiote de bucurie.

Să aveți o zi cu bucurii, din care să nu lipsească iubirea, de viață, de soare, de iarbă, iar dacă sunteți bărbați și singurătatea vă dă ocol, nu uitați să iubiți femeia din gând, fiindcă nici ea nu v-a uitat.
15 septembrie 2020