A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Lucian Avramescu: Ca un curcubeu după ploaie, ultima scrisoare a lui Marquez

0 202

Tulburătoare, până mai adânc de lacrimă, sfâșietoare prin suferință și înălțătoare, ca un curcubeu după ploaie, prin optimism, ”Ultima scrisoare a lui Marques”, un fel de testament al iubirii. Dacă mi-ar mai da Dumnezeu un pic de viață, zice el, aș deveni înțelept, modest, iar iubirea de oameni ar fi – spun cu cuvintele mele – stindardul sub care aș păși pe pământ.


APRECIAZA ARTICOLUL !

Despre dragoste, ceva care seamănă cu Scrisoarea Apostolului Pavel către Corinteni, poem biblic al iubirii, cel mai frumos, bogat ca nemărginire pe care l-am citit vreodată. Sinteza poetului biblic e: ”dacă dragoste nu e, nimic nu e”, dacă am – citez din memorie – munții și cedrii Libanului și bogățiile toate și dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.

Dar iată un fragment din scrisoarea marelui columbian: ”Oamenilor le-aș demonstra, scrie Gabriel Garcia Marquez, cât se înșală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur. Pe bătrâni i-aș învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea”.

Marele îndrăgostit sudamerican mi-l amintește pe europeanul Goethe, iubitor și el până în ultima secundă a vieții octogenare (cu plus).

Ce mai poți adăuga la testamentul de iubire al lui Marquez? Nimic, ai zice, e destul, dar tasta cu cerneala căreia scrii azi ți se lipește de degete și ai mai adăuga ceva spre a-l confirma, cu toate – mi-ai putea zice, tu care mă citești – că nu e nevoie. A spus destul. Nevoie de iubire e mereu, așa cum e nevoie s-o descoperim în izvoarele proaspete ale cuvintelor limbii române.

Ce mai faci omule iubitor? Nu e așa că ți-e dragă dimineața, care ocolește blocurile și vine lângă geamul tău, cu ceața ei de diamant străveziu? Nu-i așa că toate femeile sunt frumoase? Nu-i așa că a te consuma în a-ți urî dușmanii face rău inimii tale? Fă exercițiul dacă nu de a-i iubi, măcar de a-i uita.

Cu ”soba” caloriferului meu electric alături, beau cafeaua pe care iubita mea mi-o aduce aburindă, fiindcă și cafeaua e vie, are suflet, și meditez cât mă lasă gândul la viață, tinerețe fără bătrânețe – ceea ce nu e un basm – și oameni care îmbogățesc lumea prin iubire. Lasă-ți, aș zice, nemăcinată de timp iubirea, atâta vreme cât sufletul cu care ne naștem rămâne la fel până pierim. ”Oamenilor le-aș demonstra, scrie Marquez, – și aș relua la nesfârșit – cât se înșală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neștiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc! Unui copil i-aș da aripi, dar l-aș lăsa să învețe să zboare singur. Pe bătrâni i-as învăța că moartea nu vine cu bătrânețea, ci cu uitarea”.

Aș pune aceste cuvinte pe toate panourile care astupă azi vederea și i-aș ruga pe toți să le învețe, copiilor le-aș arăta miracolul cărții, ecranat de recea electronică, iar vârstnicilor le-aș cere să nu uite că tinerețea e o neperisabilă stare sufletească.

Când sufletul umblă încrezător, toate umblă. Femeilor, care cred că le-a trecut vremea, le-aș spune că iubirea vine cu ele, le e alături mereu, dacă n-o alungă prin tristețea care roade ca un cariu lemnul minunat al vieții. Alungă-ți neîncrederea, femeie etern frumoasă, pasul tău atinge desculț iarba ca atunci când ai simțit fiorul primei iubiri.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More