Se petrece ceva straniu şi fenomenal: lumina a biruit pretutindeni şi după săptămâni în care inimile noastre au suportat un cer de cenuşă, bolta se arată ca o apă limpede şi cuceritoare. La Sângeru, zidurile sunt albe ca nişte cartiere suite pe țărmurile Mediteranei și simți dogoarea la primele ore ale zilei.

Cred că Albert Camus scria că un fir de iarbă e definiția bucuriei de a trăi, iar azi iarba pe dealuri și-a scos întunericul din ea și pare străvezie sub raze. Cercetez cerul de la Ciortea la Apostolache, Jariștea sub cotropirea luminii, pogoanele de azur de deasupra pădurilor Pietrei și Călugăreasca și nu dau de scama uitată a unui nor. Vara, spre a veni, a așteptat solstițiul nu doar pentru a arăta că norii nu există, ci pentru a proclama vastele întinderi ale iubirii, fiindcă ce altceva ar putea însemna acest triumf?

Buni zori, prieteni! Azi noapte, Dumnezeu a dat ordin de retragere norilor și firul de iarbă și-a redobândit independența sub mirificul soare.

În turla de peste drum, clopotele vestesc Rusaliile cu un sunet care nu mai e înfundat. Ce a rămas viu iese de sub ape și dă din aripile mici ale picioarelor descălțate de noroi.

Vara s-a așezat și pe zidurile Bisericii din Livadă și e prima lor vară, ca o naștere de Fiu Ceresc. Fie-vă cea mai fericită ziua cea mai lungă din însorita eternitate!