Lucian Avramescu: ”Cristoiu e un jeg”

 

Soția a deschis în seara asta televizorul la care eu, de obicei, nu mă uit. Un realizator de dezbateri pe care-l știam angajat al Antenelor patronate de domnul Voiculescu, este, înțeleg, vedeta ratingului politic al televiziunii publice,  spre a ne lămuri cum e cu politichia. Emisiunea, avându-l ca invitat pe Ion Cristoiu, fostul meu coleg de la Scânteia Tineretului, s-a dovedit, așa mi s-a părut mie, o mizerie. Încerc să închid. Consoarta zice să mă uit câteva minute pentru a asculta și eu ce fac frații de breaslă și până unde merge ”argatul opiniei publice”.

Cu o seară în urmă, fostul lefegiu al Antenei, nu mai știu cum îl cheamă și nici la care număr de antenă slujea, 1, 2, 3 sau 7, se prefăcea ”polemic” cu fosta sa colegă, ajunsă primar general al Capitalei, Gabriela Firea. Era o mângâiere pe vocale, un alizeu de reciprocități, o idilă în direct. Ziaristul aproape că îi dicta primăriței, mătăsos, răspunsurile la întrebări care nu existau. Rar mi-a fost dat să ascult o mai mare făcătură electorală.

Distribuie prietenilor

În seara asta, partizanatul e suit apocaliptic, în sfere, de Cristoiu Ion, care îl critică, pentru lipsă de fason și prestanță – de parcă el ar arăta ca Florin Piersic – , pe unul care l-ar fi înlocuit nelegitim, la Finanțe, pe Orlando Teodorovici, mintea sclipitoare fătată de PSD. Unul care excela onomatopeic în ”bing-bang, țac-pac”, ventuza banului subțiat al nației, marele fustangiu lăudăros care ar lăsa borțoasă și o muscă numai de ar trece o secundă prin zona nădragilor lui umpluţi cu virilitate.

Cristoiu spune că miniştrii de azi – nu-l știu pe niciunul, așa cum nu-i știu nici pe ăi de i-au precedat – n-au școală, n-au prestanță, nu impun prin nimic, cum impunea, să zicem, îl citez pe marele formator, Hrebenciuc. Ce vermuri! Nu se poate cu așa miniștri, sughița oracolul din Găgești, acompaniat de independentul televiziunii partizane. Cu ăștia, ajungem s-o regretăm pe Dăncilă, ofta din rărunchi Cristoiu, angajând ecranul tot și plânsul simetric al realizatorului.

Că angajatul televiziunii publice, de toartă cu Cristoiu, bocesc decesul politic al doamnei Veorica ar fi treaba lor dacă scâncetul s-ar petrece acasă la unul dintre ei, la o cinzeacă, nu aici unde ar trebui să primim, în porții minime măcar, ceva bun simț, ceva adevăr, ceva demnitate ziaristică.

Veneam, pe vremea în care Emil Constantinescu era președinte, spre București, de la Viena, cred. Oricum, se întrerupsese brusc o vizită a președintelui României într-o țară europeană, fiindcă ploua abundent în țară iar un ziarist de mare priză scrisese că președintele trebuie să fie în cizme la Gheboaia, nu în plimbări externe. Aflându-mă în avion, alături de alți o droaie de ziariști, ca trimis al AMPress, l-am întrebat pe Emil Constatinescu, oprit la jumătatea avionului pentru dialogul cu presa, de ce e nevoie de el acasă, că doar nu dă  președintele cu tulumba apa de la poarta amărâților inundați. Dacă ia măsuri ca președinte o poate face de la distanță mai eficient. Nu e nevoie de mătura și lopata lui de muritor de rând. V-a speriat, l-am întrebat ironic, articolul colegului meu Cristoiu, care vă cere prezent în cizme și salopetă, prin cătune? Președintele, care stătea proptit chiar de scaunul meu, s-a aprins ca un chibrit și mi-a replicat cu o furie greu de acceptat pentru un șef de republică europeană: ”Cristoiu e un jeg!”

Am fost șocat. Chiar șocat, dar nu destul pentru a rămâne mut, fără un diftong, cum mă aflu acum. Cum puteți vorbi astfel, domnule președinte, i-am zis? Cristoiu e un ziarist, un om din țara dumneavoastră, puteți să nu-i împărtășiți opiniile, dar nu aveți dreptul să vorbiți astfel.
Emil Constantinescu s-a răsucit ca un titirez pe călcâie, privindu-mă furios, și a suspendat amicala conferință de presă din avion. Dus a fost după perdeaua protocolului care separă în avion, mărimile de plebe.

Peste niște săptămâni președintele Constantinescu pleca în SUA. De pe lista cu ziariști acreditați a șters cu mâna lui , apăsând pe creion, reprezentantul agenției de presă AMPress. Atât! Și a dat hârtia îndărăt împuternicitului cu plecările și protocolul. Fusesem – noi cei de la AMPress – fără acreditări la Cotroceni, ani de zile, în primul mandat al lui Ion Iliescu, după ce scrisesem că un ofițer SPP l-a împușcat pe studentul Frumușanu, în Piața Victoriei, știre adeverită mai apoi, şi altele cele despre revoluția confiscată, așa că eram învățați cu pedepsele pentru știrile corecte.

Am protestat, carevasăzică, apărând un coleg. Am și scris atunci, mânios, ciobind soclul și așa șubred al locatarului de la Cotroceni. Mă întreb, în seara asta, dacă merita, dacă nu cumva președintele de atunci avea bruma lui de dreptate.