Lucian Avramescu: Cum îl băturăm noi pe Dumnezeu
Venise Dumnezeu la noi acasă
Păşea pe uliţi ca un om de rând
Părea de-al nostru, mai sfios un pic,
Pus lângă unul care bea-njurând
S-a rezemau de gardul lui nea Gheorghe
Părea-n eternitate, un favor,
Ceva care îl alegea din rânduri
Şi care nu se cade tuturor
Numai că omul tocmai îşi bătuse
Nevasta, soacra şi se opintea
Nervos ca un eşapament de gater
Să umfle-n pumni pe încă cineva
Şi l-a bătut pe Dumnezeu, cu sete,
Nu milostiv, ci dând cu un resteu
Bătutul îl privea duios, cu milă
Iar Gheorghe-l înjura de Dumnezeu
A fost cândva, la noi, în bătătură
Venit din cer să vadă ce-am ajuns
Chiar Creatorul, cel Atotputernic
Şi-a constatat că suntem chiar de plâns
Grădina Maicii Domnului, fusesem,
Cu suflet mioritic, vale, plai
Iar omul avea inimă, credinţă
Născut în rai, nu mai pleca spre Rai
Sortiţi, lângă Bucegi, de Cel de Sus,
Să fim asemeni lui, nemuritori,
Ne-am dat jos nimbul, şi-am clădit din scârnă
Un fel de dumnezei conducători
Poporul astfel s-a-nrăit cu totul
Şi cei de jos şi cei de sus, la fel
Zi-mi îngere, că tu eşti lângă mine
Dă-mi, dacă poţi, o pârtie, un ţel
Priveşte îngerul, absent, departe
Poate că-l vede chiar pe Dumnezeu
Şi-apoi c-o lacrimă s-a-ntors spre mine
Şi el părea la chip poporul meu
5 februarie 2019, Sângeru