Destui vor să-l vadă pe Dumnezeu de aproape,
Eugenio Montale se suia pe vârfuri și tot nu ajungea să-l zărească
De aici, îmi spune cineva, nu se vede din cauza dealurilor
Și a mărilor din cer pline de corăbiile
Câtuși de puțin transparente ale norilor
Eu îl văd în toate acestea,
În dealuri și în munți și-n norii care nu-s paravane
Fiindcă el nu e cum l-a pictat Michelangelo
Pe Capela Sixtină, ca pe un om bătrân ca nemurirea,
El e în toate la un loc
Aici intrând iarba, furnicile, marea care curge printr-o clepsidră în pivnițele pământului
Și beneînțeles văzduhul
Ai răbdare, îl vei vedea pe Dumnezeu de aproape, nu te grăbi,
Îi spuse îngerul păzitor și grăitor!
Dar dacă voi fi repartizat la altă intrare? – zise întrebătorul îngrijorat
Fiecare, zise aripatul, nimerește pe poteca pe care și-a croit-o
Cu foarfeca iubirii sau a nesăbuinței
stofa vieții se lasă repede tăiată în bucăți
Deasupra e de la o vreme un cer fără îngeri
Nici păsări și stele nu se mai văd
Doar pe jos umblă minuscule corăbii cu pirați care ucid
La nimereală,
Retezând respirația mioarelor blânde
Chestiunea respirației se dezbate în toate cancelariile lumii
Din Mogadiscio până-n Alabama,
Din Insulele Capului Verde
Până-n Continentul Dezghețat de Nord
Respirația se manifestă în șapte miliarde de perechi de plămâni
Pentru a nu mai socoti catralioanele de moluște și albine și fluturi
Și pietrele respiră, aud noaptea în Muzeul Pietrei
Respirația regulată a plămânilor lor de calcar,
Chiar și aerul respiră aer
Sulfuros și cianotic fiindcă omul s-a băgat în el cu chimia
Haoticei lui inventivități
Încă nu s-a crăpat de ziuă mileniul
Și nici de noapte nu s-a crăpat
De aceea mulți ar vrea să-l vadă pe Dumnezeu de aproape
Unii vor chiar un miting de protest
Spune-ne, Mărite, unde am luat-o razna,
Nu ne lăsa să murim proști
Nedumeriți în fața completului de judecată unde tu ești și procuror și judecător
Și președinte de verdicte
Eu l-am văzut și îl văd pe Dumnezeu de aproape
Și-l văd zilnic
În argila suișului pe lunecoasele pante
Și-n pomii fructiferi și coniferi și auriferi
Din surâsul iubitei mele,
În cupola de biserică a dealurilor
Care râvnesc să devină munți
Îl văd și, mut fiind, îi fac semne cu mâna scrisului
Din care ies ori rugăciuni ori aiureli,
Iar el se preface că-mi răspunde
Prin strofa dadaistă a furnicilor
Candela lui arde în fiecare vietate, în vietatea de nălucă
A izvorului montan
Și-n vietatea de fier a săgeții care spintecă amurgul
Da, Dumnezeu poate fi privit de aproape
Fără să te sui pe vârfuri
6 februarie 2021, Sângeru
