Răspund câtorva de ce-uri care-mi sunt adresate din curiozitate, din mirare sau pentru a mă vârî în încurcătură.

Cercul este simbolul perfecțiunii, iar pământeana Maria, aleasă de Dumnezeu spre a-i fi mireasă și a-i dărui un Fiu, transformând-o în Maica Domnului, nu putea fi decât întruparea perfecțiunii în puritate.

Pentru că majoritatera bisericilor, indiferent de hramul pe care-l poartă au colțuri, sunt dreptunghiulare sau în formă de cruce.

Fiind o biserică închinată Fecioarei și nașterii ei de prunc, crucea răstignirii nu exista atunci pentru nou născutul din ieslea Bethleemului.
Iestea era, aș cum am văzut-o de aproape, rotundă.

Soarele și Luna, ambele în mâna Celui de Sus, ca niște mingi magice, sunt rotunde.

Orizontul, darul îngăduit privirii umane care n-are voie să se uite mai departe, e rotund.
Sânul Mariei, feciorelnic, la care suge pruncul divin, e rotund ca al tuturor femeilor care, devenind mame, bagă sfârcul sânului, rotund și el, în gura, rotunjită de bucurie, a celui mic.

De ce e de piatră, numai din piatră?

Fiindcă piatra e simbolul duratei, al veșniciei chiar. Fiindcă biserica e ultima construcție din Muzeul Pietrei, întrupând eternitatea satului românesc, satul care l-a dat pe Brâncuși. Masa Tăcerii lui e rotundă și e din piatră. Așa cum simbolul sărutului e un cerc tăiat de o linie mediană. E din piatră fiindcă primii sihaștri s-au adăpostit în munți în peșteri și grote de piatră, singuri cu Dumnezeu.

De ce să aibă și simboluri catolice dacă e ortodoxă?

Fiindcă m-am săturat de paradoxul celor două răstigniri anuale. Marea schismă de acum o mie de ani care a separat din orgolii popești, creștinismul, așa cum am mai scris, trebuie reparată măcar simbolic prin gestul considerat curajos al unui poet mut.

Da, centrul simbolic dublu al acestei biserici este o icoană care poate fi pictată pe lemn sau chiar pe piatră (am găsit în Dobrogea o firmă care poate felia perfect stânca de calcar, la orice dimensiune, iar în Mureș aud că există o pictoriță care a deschis recent o expoziție în ulei pe piatră), înfățișând Fecioara cu Pruncul la sân, în iconografia bizantină ortodoxă și alături vor sta aceleași personaje cerești în varianta sculpturii bisericești catolice.

De ce e în grădină și nu la șosea?

Comuna are patru biserici, luând în calcul și bisericile din satele Tisa și Mireș, toate la șosea, cu preoți destoinici și enoriași puțini. E în livadă pentru ca fructele ei să fie pentru copiii care vizitează Muzeul Pietrei și, atrași de mere, cireșe sau zmeură, să intre, din curiozitate, și în chinovia Maicii Domnului.

Mai sunt și alte de ce-uri. Le voi răspunde în timp.

Mă bucur că azi mi-au venit meșterii care lucrează la pridvor și toarnă sub acoperiș un cerc de beton pe care vor sta grinzi și apoi șarpantele pentru șindrila de piatră. Nu știu dacă mă țin puterile să ajung, până la Sfânta Maria Mare, la construcțiile de interior, vitralii și altele care îmi forfotesc în cap și nu mă lasă să dorm.

Vă doresc o zi luminoasă, prieteni, oriunde v-ați afla!

P.S.

Scriam acum două zile: ”Aștept cu nerăbdare două panouri de piatră înalte de un metru și late de cincizeci de centimetri pe care voi săpa numele celor ce mi-au fost de ajutor în acest proiect început și suit de mine singur până la al doilea cat. O prietenă de Facebook, Elena, mi-a atras atenția că-mi rup gâtul financiar dacă tot refuz cu încăpățânare ajutoare. Și iată că au venit câteva, iar unul (una) ține, cel puțin acum, să fie neștiut (ă).”

Ei bine, aseară mi-au sosit, prin meșterul Adrian Durbăcea, cele două panouri de piatră de la Tulcea, pe care voi scrie numele donatorilor și le voi posta  la intrarea în chinovie. Rămâne de găsit meșterul sau firma care să încrusteze frumos numele  pe o rocă  netedă și foarte tare.