Lucian Avramescu: Dezrădăcinații

Nădlac. ”Vreau să mor în bătătura mea, vreau să mor la mine acasă”. Vreau… Sute de dezrădăcinați ai planetei, plecați în Italia, nu pentru a-și căuta strămoșii comuni, ci a scormoni cu degetele în țărâna cu statui antice, visând o efigie în plus, un ban de aur în plus, un noroc, au țipat, reîntorși acasă, că vor să moară unde au respirat prima oară.

Au descoperit țara închisă. În urma multora dintre ei, Italia s-a închis ca o cortină, a stins luminile și i-a alungat în bârlog. N-au acolo slujbă stabilă, n-au acolo casă a lor, n-au amintiri. Și-au amintit cocioaba unde s-au născut și vor ”să moară în ea”. Europa îi ceartă, televiziunile îi ceartă să stea dracului acolo, acasă. Dar ei nu au acolo un ”acasă”. Și iată-i, asemeni migranților africani și sirieni și afgani, dând nas în nas cu un fel de barieră a groazei. Înapoi! Ordonă Europa, odonă carantina, ordonă coronavirusul.

Am trăit, la grămadă, dezgustul pentru minciună al unora care au revenit acasă, cum au fugit în vremea Împușcarului. Am trăit, singur, mila pentru acești călători deveniți ai nimănui. Plânge o româncă de 60 de ani care a îngrijit o italiancă bătrână. E într-un oraș pe care-l știu bine, din tinerețe, unde am avut o bursă. Plânge pe niște trepte românca. Familia italiencei a dat-o afară. Nu vrea s-o țină în gazdă. Nu-i pasă. Poliția îi cere să intre în carantină. Unde? Într-o gaură de șobolan?
Românii, goniți de sărăcie sau de spiritul de aventură, revin cu iluzia ofilită, dezgoliți de mistica suscesului. Dar România nu-i mai vrea acum. Să treacă molima. Dar dacă ne trecem noi și molima persistă?

Distribuie prietenilor

M-am răzgândit. Doar boul nu-și schimbă niciodată direcția izbiturii cu coarnele. Deschideți centre de carantină aproape de casele acestor oameni. Așa e creștinește. Pe cei care umblă bezmetic pe străzi băgați-i la pușcărie. Pe cei întorși cu copilașii după ei, priviți-i cu omenie, prin hidoasele măști protectoare. Lăsați să intre prin țesătură și o vorbă de încurajare.