Lungul maraton al cuvintelor
Refuzul lor scânteietor, ca o platoșă,
De a mai alerga,
Timpanele care nu mai aud greierii din interior
Armonica lor simfonie în august

Hai, mai aveați atât de puțin, atât de puțin,
Tragic abandonul
În urcușul respirației care atingea vârfurile,
Iedera mlădioasă pe copaci

Seara se lipește de buzele mele
Le dă cu întunericul gros al tăcerii
Leii în așteptare
În timp ce iarba mângâie tălpile iubitei,
Amfora genunchilor ei care se desperechează
Nu acceptă verdictul

Zilele alergând, alergând
Parcă pe picioroange
Pe deasupra, mereu pe deasupra cuvintelor mele care
Continuă veghea nedeslușită

Le simt undeva, sub pielea atât de fragilă a neantului
Ciocniți coaja oului de prepeliță
Și chiar de dinozaur melancolic
Hai, aripa unei silabe măcar
În calea zilelor alergând, alergând

Tăcerea doar a depășit maratonul
Doar ea, ca o nordică eclipsă de soare,
Ca o pedeapsă pentru ceva nefăptuit
Și mai era atât de puțin,
Se vedea linia de sosire,
Atât de puțin,
Atât de puțin…

3 februarie 2021, Sângeru