Lucian Avramescu: Eram mort, mergând spre ceea lume

Ieri era să mor pe îndelete
Fără tragedii, definitiv
Moartea-n splendida-i croitorie
Buzele mi le cosea în tiv

Am visat astfel, intrați în grevă
Nu mai respirau plămânii mei
Iar eu fericit mă contemplam
În călătoria către zei

Mi-era cald, ca-n august, luna-n care
Mama-ntr-o odaie m-a născut
Și mă bucuram de moartea asta
Ca de un părelnic început

Distribuie prietenilor

Stelele dădeau din mâini pe margini
Toate erau goale și rebele
Iar eu mort, mergând spre ceea lume
M-aș fi dat, nu pot să mint, la ele.

Apoi, m-am trezit cu tine-n brațe
Iar vorbești în somn, spui vechi trăznăi
Erai tu, mai nudă ca o stea
Ceva rochii erau jos, porcoi.

Am visat că am murit, iubito,
Mergeam cătinel spre Dumnezeu
Și când colo, diavolițo, tu
Ai dat suflet sufletului meu

Moartea m-a-ncercat sub un tramvai
De picioare, brusc m-a tras în mare
Și câteodată, mi-a pus ștreangul
Care se numește disperare.

Până azi, m-a tot salvat iubirea
M-a ținut, prunc sau amant, în brață
Și când am crezut că-s mort de tot
Ca Iisus lui Lazăr, mi-a dat viață,

Vine iar Crăciunul, suntem toți
Puneți bradului o stea pe frunte
Nu uitați, e tânăr leru-i ler,
Tinere-s colindele cărunte.

9 decembrie 2019, Sângeru