Lucian Avramescu: Eram mort, mergând spre ceea lume

Ieri era să mor pe îndelete
Fără tragedii, definitiv
Moartea-n splendida-i croitorie
Buzele mi le cosea în tiv

Am visat astfel, intrați în grevă
Nu mai respirau plămânii mei
Iar eu fericit mă contemplam
În călătoria către zei

Mi-era cald, ca-n august, luna-n care
Mama-ntr-o odaie m-a născut
Și mă bucuram de moartea asta
Ca de un părelnic început

Stelele dădeau din mâini pe margini
Toate erau goale și rebele
Iar eu mort, mergând spre ceea lume
M-aș fi dat, nu pot să mint, la ele.

Apoi, m-am trezit cu tine-n brațe
Iar vorbești în somn, spui vechi trăznăi
Erai tu, mai nudă ca o stea
Ceva rochii erau jos, porcoi.

Am visat că am murit, iubito,
Mergeam cătinel spre Dumnezeu
Și când colo, diavolițo, tu
Ai dat suflet sufletului meu

Moartea m-a-ncercat sub un tramvai
De picioare, brusc m-a tras în mare
Și câteodată, mi-a pus ștreangul
Care se numește disperare.

Până azi, m-a tot salvat iubirea
M-a ținut, prunc sau amant, în brață
Și când am crezut că-s mort de tot
Ca Iisus lui Lazăr, mi-a dat viață,

Vine iar Crăciunul, suntem toți
Puneți bradului o stea pe frunte
Nu uitați, e tânăr leru-i ler,
Tinere-s colindele cărunte.

9 decembrie 2019, Sângeru