Lucian Avramescu: Eu sunt o frunză ce pe ram așteaptă

 

Ce blânde toamne am trăit, iubito,
Nu suferea planeta de vreo boală
Azi fără locuri construim spitale
Și nimeni îndârjit nu se răscoală

Suntem poporul unic dintr-o mie
Care în fața bolii se dezbracă
Nu-i virus, nu-i blestem, nu-i pandemie
Parcă suntem fătați de-o mamă vacă

Distribuie prietenilor

Că fiu-i bou nu-i crâncenă mirare
Goethe murind a spus multă lumină
Al nostru și-a dat duhul suduind
Un doctor ce-ncerca pe-aici să-l țină

S-au desfrunzit cuvintele de sensuri
Vremea, bag seamă, nu se mai îndreaptă
Vin vijelii din nord, din vest, de-aiurea
Eu sunt o frunză ce pe ram așteaptă

Ieri au murit alți trei, stăteau la masă
Și se priveau prelung cu duioșie
Mama și tata și băiatul mare
Ce-și aștepta mireasa să tot vie

I-a prins de gât o boală fără nume
I-a sufocat pe toți trei deodată
Ce credeți, că s-a îngrozit o lume?!
Trăim, murim, senini ca niciodată

Adu-ne, Doamne, îndărăt pe noi
Cu veri, cu ierni, cu brazi de promoroacă
Și pune vechiul, vitejesc altoi
Sub leatul frunzei mele de pe cracă

17 oct. 2021, Sângeru