Lucian Avramescu: Fila de joi – Cu creierul, obuz în țeava de tun

lucian avramescu 2 2

Cobor cu un lift burduşit de oameni care nu se privesc,
Cabinele cad de la etajul 14, până-n iadul subsolului plat
O liftieră grasă proptește la fiecare etaj ușile cu piciorul
Piciorul ei înlocuiește un buton care s-a stricat

Toți suferim de o boală, eu de una pe care n-o știu,
Gripele fac schimb de viruşi cu pneumoniile care tușesc tare
Odaia înghesuită a liftului
E ca o piață de boli, un purgatoriu nedefinit, dă la schimb fiecare ce are

Doamnă asistentă şefă, ăla de la trei
Vrea să-i schimbăm salonul, altfel pleacă, face răscoală
Notez în cap dulcea replică:
Să plece dracului, oricum e în faza finală

Doi bărbați corpolenți împing câte o targă pe roți
Se intersectează pe coridor, țin dreapta, azi e, zice unul, nasol
Nimic, mă, îl aprobă celălalt, nimic,
Și-l confirmă căscând gura de şarpe a buzunarului gol

Spitalul e uriaş, ordonat şi haotic
Neliniştile de la un capăt la celălalt îl ară
Privesc lumea asta pe care cineva
De sus o fumează ca pe o ţigară

Sunt programat pentru RMN,
Pe ușă scrie să n-am substanțe explozive sau metale cumva
Aștept încordat polemica telefonică dintre mai multe somități
Despre un stent metalic care-i plantat inutil în inima mea.

Semnez, pe proprie răspundere, că sunt de acord
Semnează și o doctoriță tânără ușor speriată
Sunt vârât apoi, ghiulea într-o țeavă albă unde trebuie să stau nemișcat
30 de minute, dacă miști capul, ordonă asistenta, analiza trebuie reluată.

Tubul huruie, bate parcă-n coșciuge piroane,
Face ca un Kalașnikov, apoi ca o toacă de biserică sau o mașină de spălat,
Număr secundele până la 60, zic unu
De ținut minte, și socoteala asta a minutelor, reluată, mă ține nemișcat

Magneții joacă fotbal cu creierul meu
Bulbul rahidian e singurul care n-a fost scotocit
El răspunde de vorbire, şoarece mic pitit în vizuina cefei
Și, pentru asasinarea cuvintelor mele, e ultimul bănuit

Sunt scos după veșnicia a 45 de minute, e miercuri seara,
De ce m-ai păcălit, îi reproșez asistentei fioroase,
Am numărat 30 de minute, credeam că m-ai uitat aici,
Și dau să intru la doctorița care magnetic mă investigase

M-a primit cu amabilitate, creierul, bulbul rahidian sunt în regulă, poete!
N-am dambla, n-ați văzut strigoi care mi-au pus poprire în gât?
Nimic din toate acestea! Doctorița are un zâmbet frumos,
Spre deosebire de asistenta care mă privește urât.

Urc scările, liniștit, până la 9,
Consoarta mă primește cu lacrimi, rezultatul e bun, mormăi, va veni mai târziu
Am scăpat, iată, nedetonat din țeava de tun
Și e confortabil să constat că sunt viu.

În spital, viața și moartea, două târfe boite, stau la aceeași masă
Își beau cafeaua, eu sunt mai departe soldat,
Scriitorul care s-a luat prizonier pe el însuși

Așteaptă asaltul la baionetă, fiindcă războiul nu s-a terminat.

20 februarie 2020, Spitalul Universitar București

Parteneri