Lucian Avramescu: Generaţia de monștri

 

Creștem o generație de monștri
Pe-nalt huidume, dar la suflet scurți
Orașul trist e ocupat cu totul
De-aceste noi plutoane de mancurți

Imi caut studențiile pierdute
Cum schivnicii pe Dumnezeu la schit
Dar romantismul a murit cu totul
Și ce-a fost blând prea brusc s-a isprăvit

Distribuie prietenilor

Seara așază mucegai pe blocuri
Și în amurgul ce părea frumos
Șase vlăjgani dau un spectacol porno
C-o fată ce le-o ia și sus, și jos

Ea râde amplu cu clăbuci la gură
Ei ierburi trag victorioși pe nas
E-o scenă între blocuri, oarecare,
Closet prea plin în înfundatu-i vas

Se scurge între stații și garaje
O lume obosită și imună
Iar dintre blocuri, undeva, departe
Se-arată sus un colț firav de lună

E lumea nouă, sunt urmașii Romei
Lăstari crescuți din trunchiul Decebal
Sau doar ciuperci crescute din gunoaie
În tristul universului canal?

Sunt liceeni care nu știu scrie
Dar au o lume-a lor în telefon
În care Eminescu n-a-ncăput
Și din Enescu prea astralul ton

Nu știu nimic, de unde vin și cine-s
În cap au marca roților bengoase
Limba română, schiloadă făptură
Arată ca un stârv cu zgârci pe oase

Scriam cândva, mânat de simpatie
Un vers care a devenit în timp revers:
”Nu speriați frumoșii-adolescenți
Chiar dacă nu-s adeseori decenți
Și poartă prin foaiere drept chipiu
Cocoloșitul veacului sicriu”

E-un cântec ce-a murit și-mi pare bine
Fiindcă nimic nu se mai potrivește
Elogiam candorile rebele
Sfârșite-n, cum să zic, coadă de pește

Ce știu acești vlăjgani ieșiți din găuri
Mulți din părinți luați cu împrumut
Să cheltuie, să-nșface, să ucidă
Strivindu-l mulțumiți pe cel căzut

29 august 2021, București