Lucian Avramescu: Glumă proastă?
Ce mi se-ntâmplă, Doamne, mie
Parcă-s făcut pe datorie
Nu-n leagăn, ci pe năsălie
Eu care mă sculam în zori
La gât cu șiruri de cocori
Parcă-s legat prea stâns în sfori
Și port în cap un cârd de nori
Nu mai văd florile-n fereastră
E beznă în firida noastră
Sunt mort, îmi zic, de tot, un pic,
Redus la stadiul nimic
Sau pentru-a pune flori în glastră
Comit așa o glumă proastă?
Buni zori, prieteni! Să aveți o zi cumsecade! M-am sculat cu gugumănia asta în cap. Mă simt aiurea. Dacă n-o scriu înseamnă că nu mai sunt. Mă sună cu trei mesaje succesive și rapide prietenul Liviu Mogoș pe care-l rugasem să-mi trimită meșterii lui cu geamurile promise la Biserica din Livadă. L-am crezut, tăcând, dispărut. Mesajele lui mă trezesc la altă realitate. Probabil că n-am murit.