Lucian Avramescu: Hristos a înviat mai devreme

Cel mai lung timp este cel care curge, până învie, diseară, Iisus Hristos. Mai lung decât cel de două milenii şi ceva e cel rămas până la miezul nopții, când preotul dă vestea şi ne cheamă să luăm lumină.

Numai că eu nu mai am răbdare şi spun de acum Hristos a înviat!, fiindcă știu că el a înviat de atunci și viu e în cer, iar rostul de a minți nu mai are niciun rost.

Mă uit pe cerul care în zori nu e roșu, ci plin de nori cenușii ca o blană de iepure. Doar un nor e alb și e mare cât un urs polar și s-a proțăpit în fereastra mea dinspre apus cu toate că eu aștept răsăritul din partea de răsărit a casei mele care are toate geamurile spre apusul de unde răsare astrul și spre răsăritul unde apune astrul.

Distribuie prietenilor

Aseară am rugat îngerul meu păzitor care era mofluz și obosit fiindcă i se părea că el a muncit mai mult decât mine la facerea și prefacerea nopții în candelabru cu stele, să-mi lase scris ceva despre muțenie și mai ales despre asumarea ca pe o condamnare a tăcerii. Acel ceva să-l găsesc la crăpatul luminii, atunci când eu mă voi trezi să-mi salut prietenii cu ”Buni zori!”.

Și iată ce mi-a lăsat:

”Si acum aș vrea să-ti vorbesc tăcând câteva vorbe despre tăcere. Adevărata tăcere nu este aceea când se întrerupe muzica sau când se rupe în douà zgomotul. Adevărata tăcere este numai acea tăcere când ti se întâmplă, dacă ți se întâmplă, să asculți sufletul tău îndrăgostit de altcineva decât de tine însuti. Ce măretie ! Ce justificare a dreptului de a exista ! Acum, tac”.

Iar îngerul meu păzitor semna Nichita Stănescu, cel care a murit de nu s-a mai întors, dar poate diseară învie și el cu Eminescu și cu Blaga și cu Arghezi de mână toți, veseli de întristare fiindcă și ei sunt vii ca și Isus Hristos și n-are rost să ne prefacem că au murit vreodată.

Norul alb nu s-a clintit, ca o barcă pe marea cenușiu de albastră a Galileei, și eu mă uit la el și vă spun Hristos a înviat!, iar cei care credeți că m-am grăbit răspundeți-mi la miezul nopții, când morții din cimitire ies afară și-și aprind singuri lumânări, fiindcă altcineva n-a rămas pe aici să le aprindă învierea.