Lucian Avramescu: Ies din mine orfane cuvintele

 

Ca grâul de sub greaua zăpadă
Răsar din mine cuvintele, dar ele-s orfane de vorbe
Cine a mai văzut cuvinte care să răsară din nimic ca din țărână
Fără să semeni, să pui în ele semințele duiosului sunet?

Ca grâul ies literele pe zăpada foii de scris
Învingând nămeți de întuneric alb
Traversând un ocean de nevorbire
Și se fac în inima mea pârtie a iubirii
Și cazna de a rămâne ființă firavă cu suflet înăuntru

Pe câmpul înzăpezit tăcerea stă cu regii la masa
Doar regii părând mai înțelepți tâcând
Cu tot cu statuile lor ecvestre
În care caii mor de singurătate pe soclu

Fă-mi literele, Doamne, note muzicale
Din A fă do sau mi sau ce vrei tu și din B
Un chiot în sol și din C, care îmi stă ca un os în gât,
O liră cântătoare de colinde ale Crăciunului

Singur, pe fundul unei mări, bob de grâu păscut de rechini albi
Caut ieșirea la suprafață
Spre a vă striga pe nume, victorios ca o sabie
Care n-a ucis niciodată, niciodată, niciodată

20 decembrie 2020. Sângeru