Lucian Avramescu: Îmi simt ofilirea aurei pe frunte

De sub tălpi îmi fuge, drumul vechi, iubito,
Are povârnișuri și urcușuri multe
Aripa de înger dă firav din coate
Și-mi simt ofilirea aurei pe frunte

Și afară-i straniu, exersează toane
Cerul care-i vânăt, mort ca în sicriu
Altădată norii fulguiau icoane
De zăpezi curate pe pământul viu

Tu mă cerți că totul este o părere
Flacăra din mine nu-i o fumegare
Că mai am de mers, că mai e de umblet
Hai, înhamă-ți caii, suie-n deal călare

Știu că minți, iubito, lacrima răsare,
Îmi vorbești prea tandru, excesiv duios
În timp ce prin mine umblă îndoiala
Fără limuzină, tropăind pe jos.

19 ianuarie 2020, București

Parteneri