De sub tălpi îmi fuge, drumul vechi, iubito,
Are povârnișuri și urcușuri multe
Aripa de înger dă firav din coate
Și-mi simt ofilirea aurei pe frunte

Și afară-i straniu, exersează toane
Cerul care-i vânăt, mort ca în sicriu
Altădată norii fulguiau icoane
De zăpezi curate pe pământul viu

Tu mă cerți că totul este o părere
Flacăra din mine nu-i o fumegare
Că mai am de mers, că mai e de umblet
Hai, înhamă-ți caii, suie-n deal călare

Știu că minți, iubito, lacrima răsare,
Îmi vorbești prea tandru, excesiv duios
În timp ce prin mine umblă îndoiala
Fără limuzină, tropăind pe jos.

19 ianuarie 2020, București