Lucian Avramescu: Îndrăgostit de pietre, iarbă, stele/ N-am încă timp să mor, dar de va fi

Buni zori, vă scriu din nou cu bucurie
Chiar de-s compus din vorbe care mor
Lăsând doar șoaptele de pe hârtie
Prea triste în sonoritatea lor

Ieri m-a-ntrebat un fost coleg de clasă
Venit la Sângeru din București,
Păstrează-n dealul Tisei vechea casă
Dar a venit să-ntrebe ”Tu, cum ești?”

Am vrut să-i spun că-s relativ, atât,
Restu-i la fel, iar verbul a iubi
Îmi ține încă vieții de urât
Geamăn cu fratele-i cel trecător, a fi

Distribuie prietenilor

Îndrăgostit de pietre, iarbă, stele
N-am încă timp să mor, dar de va fi
Voi scrie cu o ultimă suflare
Un vers al bucuriei de-a trăi

Firește, nevorbind, am scris ironic
Cu-amuzament, pe-o coală de hârtie
Cum au uitat să-mi spună ”Bună ziua”
Orgoliile seci din primărie

Cum satul, cel de rând, cel cu bun simț
Cel care-și cară sapa în spinare
Îmi face-o reverență, chiar stângace,
Așa cum se pricepe fiecare

Colegul Jan e bonă la nepoți
Îi scoate-n parc, când parcul nu-i cu pază
E-un om voinic, râde vorbind cu tâlc
Și are-un fel al lui ce luminează

Confesiunea mea, fiind bruiată
De păsări, capre (cer micul dejun!)
Închei urându-vă, ca ziua toată
Să vă arate chipul ei  cel bun.

 

Vouă, celor ce curajul purtați

În piept, sub o cămașă curată

La drum, hai, nicio clipă nu trebuie să se piardă

Fiindcă de cucerit există mereu o cazemată

4 iulie 2020, Sângeru