Lucian Avramescu: Mă enervează Ludovic Orban

Sigur, dublii mei bunici au fost liberali și-și iubeau regii. Eu am trăit o bună parte din viață în comunismul care nu credeam că se va sfârși vreodată. S-a sfârșit, transferând aceleași personaje, de pe un scaun mai mic pe unul mai mare. În locul Împușcatului s-a suit un secund, în locul secundului au venit terții care așteptau la ușă. Am votat mereu liberalii, chiar dacă mulți dintre ei îmi sunt antipatici și nedemni de Brătieni și de doctrina libertății, a suișului pe propriile forțe și picioare.

Acum, când nimeni nu mai face politică, a rămas un idiot de la PSD care se crăcănează disprețuitor peste pandemie, spunând cum ar fi făcut el și nu mai murea nimeni, nici măcar de moarte bună, și un altul, liberal, idiot la rându-i, care se umflă cu toate că gogoașa anatomiei lui e mică și dacă se mai îmbățoșează mult crapă de uscăciune.

Am văzut, parcă în reluare, niște scene. În toate, Ludovic Orban, premierul cu păr pana corbului, constant prin culoare fiindcă mai e unul, Petre Roman, care uită cum s-a vopsit săptămâna trecută și-și nimerește sprâncenele, foste maron, brune, Orban zic, dă brânci din fața microfoanelor presei și camerelor de luat vederi, unuia de era ministru al Sănătății. Nu apuca ăla să scoată un diftong, că umărul mic al premierului liberal îl împungea în coaste, știind el medicină, anatomia respirației, atomul virusului.

Distribuie prietenilor

Ieri, ministrul Finanțelor, care nu pare bou, dar vorbește pițigăiat ca o lăcustă, încerca să explice, pe limba finanțistă, cum rezolvă – corect de altfel – chestiunea de bani pentru firme și populație. Aș! A trebuit că cuvânteze pe lung și pe lat Orban. Rapid confiscă microfoanele, cu o voce care se vrea gravă, dar iese răpciugoasă. El e premierul Știe Tot. Unde se află cu miniștrii aproape, trebuie să se vadă exclusiv, ăia fiind comprimați la statura de mânătarci strivite.

A mai fost unul, la pușcărie azi, pentru o vină mai puțină decât făptuirile lui care meritau o mie de ani de temniță, care o dădea cu cotul din fața microfonului pe una Veorica, mobilă feminină necuvântătoare lângă Luminăția Sa. Biata, nu că ar fi amețit cu inteligența ei corcodușii, tăcea ca Sheherezada după isprăvirea nopții, sfioasă, bleagă, resemnată. Ăla era Dumnezeu. Azi e Dumnezeu unul care se dă liberal dar are aptitudini de dictator în ograda partidului. Nu lasă pe nimeni, dar pe nimeni, să spună ceva din ECHIPA cu care guvernează.

Într-o singură împrejurare tace și se uită în sus mieros, nu doar pentru că ăla e de două ori mai lung ca el, ci pentru că e Șeful. Acolo se ține departe de microfon de parcă l-ar frige.