Lucian Avramescu: Mă împuţinez în tăcere

 

Camera mea, ca un țărm fără ieșire la mare,
Prundișul mobilei vechi
De pe care decolează, ca pentru ultimul zbor,
Pescărușii,
Amintirile pline de ceață estompează contururi

Ce să vă mai arăt?
Pendula de perete ca un șifonier mic
Prins în cui,
Eu, zgribulit,
În tăcerea fără sfârșit
În tăcerea care uneori e albastră
Și caută fără disperare și fără interes
Ceva afară, prin fereastră

Viața mea vie
Începe să fie
Ca-n Hamlet, fantoma tatălui,
Pe turnuri, stafie

Vara, înainte de a porni, piere
Iar eu mă împuținez în tăcere
Pătură împachetată și pusă în șifoniere
Pentru desfătarea moliilor sau pentru înviere

Între verdele frunzelor
Și verdele ochilor mei
Nu mai încap, de atâta strâmtoare, zei

14 iunie 2021, Sângeru