Lucian Avramescu: ”Mi-e dor, să mănânc un Mărțișor!”

Martie se suie pe scenă vesel, călcând pe ultimele trepte ale lui februarie ca un balerin cu subă, la minus douăzeci de grade acum o săptămână, rămas în izmene subțiri și albe, mulate pe gambe și anexele inghinale, la plus douăzeci de grade azi.

Pe acest fond de absorbție primăvăratică s-a deschis un front atmosferit pe tema Mărțișorului, cu tunete agresive și fulgere care înțeapă adânc tradiții și obișnuințe. Se taie Mărțișorul din școli, au anunțat în duet ministerele Sănătății și Educației, alarmate de avalanșa a treia a virusului care, plecată din Anglia, de lângă fustele Reginei, ocupă rând pe rând țările Europei.

Se zice că această tulpină sau rădăcină sau frunză diabolică ar fi cu șaptezeci la sută mai iute în contagiuni ca ”noul” coronavirus care între timp a devenit vechi. În plus ar fi cam pedofilă, dedându-se, după atâta ronțăit carne bătrână, la o bucătărie cu frăgezimi și trufandale. Școala, abia deschisă, ar deveni un vesel balamuc de donat mărțișoare la învățătoare și profesorimea cu fustă, în care înghesuiala ar arunca la coș prudențele.
Anunțul, emis la prânz, a fost reatractat aseară, de aceleași voci care au simțit că li se retractează un nou transport de voturi.

Adevărul, ca-n Platon, trebuie să fie pe undeva pe la mijloc. O întreagă industrie de fabricat șnururi bicolore și figurine fistichii a țipat din sărăcia ei comercială, ca la un atentat cu bombă. O înțeleg fiincă știu o fabricantă din Urlați, care toată iarna migălește în chilia ei, cu un singur angajat, ea însăși, figurine cu ață la care fantezia de care nu duce lipsă produce anual noutăți. Au înjurat sindical fabricanții de bijuterii care fac mărțișoare din aur alb și argint. Au rămas liniștite iubitele, amantele care primesc oricum daruri care pot fi limuzine de lux cu șnur sau un apartament cu fir alb-roșu pe mobila italiană. S-au bucurat mamele sărace cu mulți copii școlari, că nu mai dau banii de cartofi pe nevoia celor mici de a dărui Doamnei, la o concurență orgolioasă de prichindei, acest minunat simbol primăvăratec.

Ce se va alege nu știu, fiindcă mai sunt câteva zile de gândiri și răzgândiri. Eu, la AMPress, pe vremea când aveam 70 de redactori (pe 8 martie împlinim 30 de ani de activitate neîntreruptă, ca prima agenție de știri cu capital privat înființată în România după 89), am remarcat că toate redactorițele mele, care erau majoritare, își vârau în sertare sau în marsupiul poșetelor mărțișoarele primite, de unde nu mai ieșeau niciodată. Ca atare, eu le cumpăram câte o ciocolată mare și acătării, pe care o ronțăiau fericite toată ziua.

Secretara mea, Mihaela, o brunetă ochioasă, la care întârziau și când veneau la mine somități și când plecau, audiențele la secretară fiind pe cât de lungi pe atât de neproductive, fiindcă tânăra era topită după blondul ei soț, îmi amintea cu două săptămâni înainte, printr-o ghidușă strigătură: ”Domnule Avramescu, mi-e dor, să mănânc un Mărțișor!” Și-l mâncau de 1Martie toate angajatele. De 8 Martie, când se nimerește anual ziua celor care au plantat inspirație în capul poeților, dădeam niște prime, cu diferențieri – asta e! – pentru cele profesional merituoase.

Mărțișorul vine! Pe picioarele lui cu un ciorap alb și unul roșu, vesel și imprudent, fericit că e și se suie spre pieptul femininelor care îl așteaptă ca șnur sau mângâiere.