
Lucian Avramescu: Neliniștea, doar ea apune în zori
Luna e albă, albi zorii
Totul îmi pare imperceptibil și nins
Părul meu care ieri zbura-n vânt castaniu
De-un alb integral e cuprins
August încheie pesemne o pace
Flutură steagul împăcării-n lumină
Armatele verii și-au epuizat soldații
Doarme Napoleon pe o neinventată carabină
Doar dealul a rămas de un verde-mbufnat
Ochii mei încă verzi se arată
Ca mătasea broaștei în lac
E și verdele irișilor tăi de fată
Tace iarba, câinii tac în curți și la stână
Pe cer tace o albă căpiță de nori
Ceva se pregătește discret să apună
Să fie neliniștea, gata să apună în zori?
Constelațiile, vârtej,
Cele o noapte strălucitoare
Cu îngerii zburând printre ele
Unde au dispărut oare?
Curând lumea cu-ale ei bujii gripate
Va da semn că începe să fie
Orchestra ei va cânta manele din belșug
Dar, dacă știi să asculți, și de Beethoven o simfonie
Buni zori, prieteni, mutul din mine ochi a făcut
Străjer al luminii stă cu vederea palmelor la pândă
Raportez – afară totul e neînceput
Gata pentru bucurie, nu știu dacă și pentru osândă
Beți-vă cafeaua, imaginați-vă că-n Calea Lactee e bine
Aici, pe mica noastră Terra, locuim și noi
Comandanții dorm încă buștean
Și n-au apucat să dea bezmeticele declarații de război
26 august 2020, Sângeru