Lucian Avramescu: Ninge. Valeriu Dorneanu a donat pentru Biserica din Livadă

 

E cinci pe ceasul din perete. Cât o fi în cerul din care cad zăpezi? Poate visez și nu ninge. În Biserica din Livadă am trimis ieri o masă albă de calcar. Pe masă soția a aprins o candelă. Caldela va arde toată iarna, timp în care mobilez interioarele Bisericii de Piatră. Mi-au sosit și douăsprezece scaune brâncușiene din piatră de Buzău.

Sunt la Cairo. Ziarist într-o delegație parlamentară în care încap toate culorile, inclusiv liberschimbiștii. Delegația e condusă de Valeriu Dorneanu, președinte al Camerei Deputaților. Noi, ziariștii suntem conduși de capul nostru. Plecăm din Kuwait. E clipa în care americanii trimit primele bombe asupra Bagdadului, de pe uriașele lor portavioane staționate de luni de zile în Golf.

Distribuie prietenilor

Aeroportul din Cairo e pustiu sub seară. În spatele fiecărui ghișeu unde ar trebui să fie un om, scaunul e gol. Vedeți, vă rog, ce se întâmplă, îmi zice Dorneanu, că sunteți mai descurcăreț. Eram. Bat și întredeschid o ușă. Apoi alta. Calculatoare în priză. Funcționari – ioc!

Undeva zăresc o perdea care pare a masca o sală mare. Dau discret o margine la o parte și tresar la ce văd. Sute de funduri în nădragi alcătuiesc o coregrafie perfectă în care posesorii lor stau cu capul în țărâna unor covoare mici. Mă retrag pe vârfuri.

Îi comunic președintelui că musulmanii își țin rugăciunea de seară și să-l facă pe ală de la PRM să râdă mai domol, că ne bagă gazdele câte o grenadă în portofel.

Ies senine și binevoitoare gazdele și ghișeele funcționează cu oameni amabili. Primim ștampile, bagaje, delegația română e așteptată afară.

A doua zi Dorneanu urma să fie primit de președintele țării. Eu am plecat la Piramide, colegii să șopingărească. Caut prin nisipul roșu al deșertului urmele Mariei, cea născătoare de Dumnezeu, fugind în Egipt de tăișurile lui Irod.

Azi, Valeriu Dorneanu e ăl mai mare din CCR. Pe funcția asta juma de populație te înjură vârtos, juma te iubește de te-ar lua de soție. Nu există măsuri intermediare. Acum doi ani a vizitat Muzeul Pietrei. Singur, în drum spre Harghita natală, că de pe acolo e. N-avea șofer.

Molcom, zâmbitor, glumeț ca ardelenii în zile bune. De vreo două luni, cu excepția Elenei Stoica, din Mărginime, care și-a impus o cotizație lunară pentru Biserică (gata, ți-am zis!), e cel care a mișcat niște cifre.

Buni zori, prieteni! Se cam moare prin România, în timp ce plăvanii politicii se trag de păr și chelii pe o guvernare pe care n-o prea vrea nimeni. Eu scriu greu, fiindcă mâinile și picioarele îmi amuțesc, glasul fiind controlat de aceiași nervi betegi la mine. Din pricina asta dăm din mâini spre a întregi ce povestim. Ferește-te de un fotbalist care-ți spune cum a dat el un gol la vinclu că poți lua un șut în falcă.