La Sângeru e o zi de toamnă rece, dar fiorii pe care ni-i bagă vântul sub cămașă nu par rupți din pălăria de gheață a polilor, cu toate că și polii par varatici, iar în nordul Siberiei s-au aprins ghețarii.
De când mă știu, mi-am trăit îngrijorările și seninătatea fără a mă preface că nu știu că într-o zi toate vor avea un sfârșit. Acum, un diagnostic precis, cu variabile de ceasornic de la un doctor la altul, mi-a pus în spinare ghiozdanul sfârșitului apropiat, ceea ce e, ca să mă exprim ca-n televizor, nu ca pe ulița mea, cam nasol. Nasol rău.
Azi noapte am dormit, nu în premieră, de la 23 00 la 1 00, pentru a adormi o oră din nou de la șase la șapte. Apoi au început să sune toate electricitățile, Vasile, de la șantierul Bisericii mi-a cerut lămuriri legate de o schelă, femeia care mătură la animăluțe (în sfârșit am găsit una) cere detalii nevesti-mii în legătură cu burta unei căprițe cameruneze care pare pregătită să fete, iar soața mă consultă pe mine. Când să mai ai timp să meditezi asupra morții, trecută la și altele?!
Familia Drăgănoiu, originară din zona noastră și trăitoare în Ploiești, face parte din grupusculul celor ce dau o mână de ajutor construirii Bisericii din Livadă. Nu i-am văzut, dar par niște oameni clădiți din materia fără impurități a credinței și dragostei. Au trimis poza icoanei Maicii Domnului cu Fiul, specialitatea unei preotese de la o Biserică prahoveană, artistă care lucrează în stilul mozaic de piatră colorată. Întreabă dacă o găsesc potrivită pentru Biserica în construcție, iar eu mă luminez tot. Firește că da. Icoana va avea 120/ 80 cm și va avea locul ei în capelă, pe peretele frontal. Cea din Grota Nașterii, cu elemente de strai românesc, e în lucru în altă parte și studiată încă de alți artiști iconari. De altfel, Biserica din Livadă a mai primit cinci icoane de dimensiuni medii iar vizualizarea vieții Născătoarei de Dumnezeu are spații de piatră mari ce se cer însuflețite.
Trimit un mesaj la Cluj pentru a afla stadiul vitraliilor, fiindcă ultimul răvaș de la Răzvan dă de înțeles că s-au apucat de treabă. Cer termene fiindcă și eu am un termen. Dar la noi nu se prea respectă multe – nu mă refer la Răzvan, care e un om inimos, cu hărnicia și cuvântul la purtător – așa că dacă moartea e de pe aici, băștinașă, nu-i exclus să uite un timp de mine.
Nu vă zic buni zori că deja s-a făcut amiaza.
