Lucian Avramescu: ”Nu vreau să mai vorbesc despre Revoluție”

Poetul Lucian Avramescu a realizat, cu prozatorul Eugen Mihăescu, primul ziar din fosta Casă a Scânteii, ”Tineretul Liber”, în care pe pagina primă scria ”Jos comunismul, jos Ceaușescu”, iar Ceaușescu încă era, nu se știa unde.

L-am abordat pe scriitor. Cândva ai scris:
”Clădirea era pustie, fugiseră toți, unii au făcut Revoluția sub pat de unde s-au extras prin martie. Am scos un ziar cu tipografi voluntari, un milion și două sute de mii de exemplare primul tiraj, pe care l-am distribuit gratis, pe unii tipografi i-am rugat să vină de acasă. Se trăgea peste tot. Credeam că particip la un moment istoric. Primul șoc l-am avut când la televizor, noua putere condusă de Iliescu, Brucan și alți câțiva, anunța că s-a apelat la sovietici pentru a salva România. Am izbucnit în plâns. Cred că era pe la ora 9.00, în dimineața de sâmbătă. Scosesem două ediții din ziar. Ne vor împușca, i-am spus lui Eugen. Am mers acasă să ne luăm haine și să trecem Dunărea dacă vin rușii. Ne-am întors la redacție și zece zile și zece nopți am scos un ziar al renașterii României de sub comunism. Colegii mei de la fosta Scînteia tineretului au apărut și m-au ales cu 90 la sută voturi redactor șef al noului ziar. Am fost trecut și pe o listă de revoluționari pe care urma s-o semneze Iliescu. Am rupt-o. Am refuzat funcția de redactor șef. Am spus că vreau să răspund doar de pixul meu. Trebuie să vină oameni noi, neatinși de comunism. Șocul cumplit a fost apoi să-i găsesc peste tot pe șefii cancelariilor din CC al PCR, pe toți mahării comuniști parlamentari, miniștri, oameni noi ai noilor vremi. Ei, aceiași, conduc, ei au vândut România, ei sunt bogătașii. Mi-e silă. Am refuzat orice funcție și orice atingere cu partidele, păstrându-mi libertatea scrisului. A fost singurul meu avantaj. Sunt ziaristul participant la Revoluție, la cea care era în mintea mea, care a refuzat orice recompensă. Am avut un civil cu pistol minut de minut lângă mine în prima noapte în Casa Scânteii care avea ordin să mă împuște sau, în funcție de cum mergeau lucrurile, să devină revoluționar. A devenit revoluționar”.

-Recunoști acest text?

Distribuie prietenilor

-Da, am scris câte ceva din ce am trăit atunci, dar nu mai vreau.

-Ai fost la Revoluție, ai trăit-o direct. În romanul ”Despre singurătate” povestești lucruri cutremurătoare. Și totuși, cei ce te cunosc și știu câte ai trăit direct atunci și mai apoi, cu mineriadele, cu toate, vor să vorbești.

-Știi ce? Există un apogeu al silei peste care nu mai poți trece.
Mi-e silă să mă uit la depuneri de coroane, mi-e silă de discursuri, mi-e silă de judecarea, după 30 de ani a vinovaților care au omorât o mie de oameni după ce Ceaușescu nu mai era. Cine să mai poată fi judecat și de cine, fiindcă nici judecătorii nu-s modificați? Cico Dumitrescu e mort, destui au murit de bătrânețe în huzur. Iliescu e o mumie care încă vorbește. Doar lacrimile celor care-și plâng morții mă mai dor.

-Și totuși, un gând, o relatare, o amintire. Te rog!

-Am fost, câteva zile, un idealist. Asta a fost pentru mine Revoluția.

A consemnat pentru AMPress, Giorgiana Radu