Lucian Avramescu: Pășește ca un oștean victorios spre reduta de mâine

 

Pe măsură ce îmbătrânești te faci mai frumos,
Îngerul îmi spunea asta mie sau vorbea pentru sine?

Ție îți spun, fiindcă frumusețea mea e în aripile care poartă numele Făuritorului, mai presus de orice îndoială.

Și de ce aș fi eu frumos îmbătrânind?
Fața mi se usucă, puterea mi-e mai puțină, aduceam doi salcâmi în spate, acum abia dacă pot căra unul,
Gâfâi urcând panta,
Nu-ți bate joc de mine, îngere!

Ia aminte, mai zise el, ca un profesor care-și îndeamnă școlarii să ia notițe:
Și tu ai aripi! Lasă-le să devină albe, apretate prin binele pe care-l faci, când eşti tânăr sunt mici ca de albină
Numără înainte de a răspunde insultei și iartă,
Nu merge mai departe când vezi, în drum, un om rănit,
Pune inima ta să bată și în pieptul lui,
Dă-i jumătate din respirația ta, chiar dacă s-a împuținat,
Nu te privi în oglinzi mincinoase
Ci doar în irișii prietenilor de încredere
Aceia rari, din ce în ce mai rari.
Ți se pare obrazul brăzdat de șanțurile neplânselor lacrimi?
Nu acolo trebuie să cauți, pipăie-ți sufletul,
El este obrazul tău,
Cu el aduci iubirea și binele

Îngere, ceea ce-mi spui tu acum sunt consumate povețe
Așa am făcut mereu, de când mă știu!

Vezi, spuse îngerul, ai găsit singur dezlegarea,
Urmează-te și vei îmbătrâni frumos ca un arhanghel,
Nu schimba medicamentul iubirii,
Pășește ca un oștean victorios spre reduta de mâine,
De mâine…
26 decembrie 2020, Sângeru