Lucian Avramescu: Plâng? Ei, na, cine v-a spus asta?

 

Sunt, de când mă ştiu pe lumea asta, soldat
Nu m-am dat niciodată neputincios,
Cea mai mare parte a vieții n-am mers nici cu tancul, nici cu limuzina,
Am mers pe jos

Citesc cu luare aminte, scrisori pe care nu le-am primit niciodată,
Sunt toate frumoase și mă împung în inimă cu un stilet
Al iubirii care mai există între oameni
Iar eu le gust, ca pe prăjiturile din copilărie, să nu se isprăvească, încet

Distribuie prietenilor

Sigur că e o iarnă anapoda și pentru mine
Sigur că neninse, zăpezile de altădată nu mai pot troieni
Am început, între două internări, să-mi tai de primăvară pomii
Și încerc să-i învăț, în grădină, pe ai mei cum se face, pentru când n-oi mai fi

Nu, nu mă dau bătut, rămân în tranșee soldat
La atac ies primul, fără, firește, armură
Pot lupta cu inamicul prostiei agresive
Singurul inconvenient e că nu mai pot striga ”victorie!”, din muta mea gură

Trăiesc frumos, îmi rânduiesc treburile toate
Nu-i adevărat că iubesc doar apusul, privesc pe Bobaru răsăritul molcom al soarelui, în Est
Plâng? Ei, na, cine v-a spus asta? Dacă o fac – dar să rămână între noi! –
O fac numai pe șest
13 februarie 2020, Sângeru