Lumea ar fi un iad frumos dacă nu ar fi excesiv de zăngănitor. Am ieșit din somn, azi, nițel deprimat de muțenia mea totală. Țin în frâu, cât pot, dârlogii unei depresii care se opintește să mă dărâme. Am scris o poezie în zori. Citesc comentariile prietenilor mei care-s mai deștepte și totodată mai triste decât poezia mea. Iadul devine suportabil, chiar luminos.

Mă înseninez. Afară e o fulguială rece, aproape de ninsoare, dar dă iute în ploaie. M-am întors ud de la ritualul de a-mi hrăni și adăpa păsăretul și cele cele unsprezece patrupede, între care poneița Peticica, berbecul Burebista cu familia lui, cele șapte căprițe minione, cameruneze. Nu mai am hrană pentru cei cinci câini (am deci șaisprezece patrupede), așa că Giorgiana încropește ceva. Vom merge la Mireș, la magazinul-depozit al lui Cristi Olteanu să cumpărăm câțiva saci cu crochete.

După-amiază desfacem bradul, ceea ce soției i-a produs melancolii. Ea percepe acest ritual ca pe o ieșire, o dezgolire din magia sărbătorilor. Eu sunt ceva mai circumspect privind magia revelionului mai ales.

Am putut vedea reclama deșănțată făcută uneia pe care o credeam la pușcărie, condamnată pentru că devenise cea mai bogată femeie din țară, prin corupție și furt, dezmățul ei cu picioare dezvelite de tot făcând să i se închine la tălpi o pușlama bețivă din zoologia noastră politică, răsplătind-o cu ministere și averi. ”Arată-te mască”, țipă unul care reușește an de an să se autopastișeze, constipat la o idee și un număr limitat de vorbe, și de sub masca hidoasă apare rânjetul și mai hidos al uneia care a fugit din țară și, iată, umple revelionul la cea mai de vârf oră, ca personaj stimabil, model pentru nație. Pe când de sub mască va ieși victorios Dincă, asasinul din Caracal? Aia da lovitură a unui mare realizator mic de televiziune!

Am mai văzut și un popă, în reluările unor televiziuni concurente, pedofil care cântă, cu dovezi certe pentru a faptă care în alte țări e echivalată pedepsei cu pușcăria pe viață. A stat continuu, sfidător și cucernic, în casele românilor, ca model. Aceste două evenimente ”magice”, văzute în fugă, mi-au arătat cât de iute uită românii. Mineriada de la Capitoliu mi-a arătat însă că prostia manipulabilă face casă bună și cu marile puteri, iar noi nu ne-am însușit, exclusiv, calitatea, nedreaptă pe alocuri, de a fi imbecili.

Am ieșit din sărbători. De azi e liber pentru trenurile care mor pe șine. Aici și peste tot în lume unde pandemia, anemic vaccinată, numără victime.

Ar trebui să înceapă școlile. Dana Chera, fostă Grecu, face o foarte vie emisiune la o televiziune medicală, de care n-am știut. A pus alături șefi de organizații sindicale din învățământ, părinți, prin reprezentanți, un guvernamental chel și timid. Ce facem cu școlile? E bine să le începem? O doctoriță, mamă, spune că ea, în condițiile actuale, nu-și lasă copiii la școală. I-am născut, nu vreau să-i asasinez. Jumătate din toți, profesori, părinți, elevi, guvernanți, au idei care se contrazic.

Tu ai vreo idee? N-am! Dar și dacă aș avea nu aș fi de acord cu ea.

Iadul planetei continuă. Afară vin iar fulgi de nea.

Îi văd în geam, grăbindu-se spre băltoacele de jos. Poate că, prin miracol, va reînvia iarna normală și cu ea viața, cum a fost, pe pământ. Cele bune!