Lucian Avramescu: Poem în proză despre sfori

De ce nu s-a oprit omul la ocupația de a iubi și repede a trecut la ocupația de a ucide?
De ce copiii, dorind să se facă mai iute mari, uită privilegiul scurt al copilăriei?
Un poet mut este o jumătate de întrebare,
O jumătate de strofă,
O jumătate de eternitate,
Doar bucuria lui de a sta de vorbă prin nevorbe e întreagă.

Să vorbim despre ocupația
Inventatorului de funii
Funia, ca un șnur, poate fi mărțișorul de pe pieptul iubitei,
Dar tot funia e ștreang
Pentru condamnatul la moarte
Sau pentru sinucigașul grăbit,
Funia, împletită destoinic, a însângerat spatele celui ce urca Golgota, atunci când crucea devenea grea ca un bivol
Iar sângele lui nu se făcea vin, ci suferință cumplită,
Tot funia, aruncată în valuri,
Devine salvarea celui ce se îneacă

Să mai crezi în lucruri cu unică întrebuințare –
În fabrica de război bicicleta devine tun
Inelul de logodnă belciug la piciorul ocnașului
Sau opritoare în râtul porcilor care râmă

Distribuie prietenilor

Eu mă ocup de mica și multipla întrebuințare a cuvintelor
Care mângâie și determină femeia să se descotorosească de copcile
Bluzei, pentru a auzi mai bine și a vedea mai bine cu sânii ei liberi
Care sunt deopotrivă, ochi și buze și nări,
Cel mai simțitor organ
Ca o dublă clepsidră,
Cu care Dumnezeu a înzestrat-o spre a putea
Înainta prin nămeți, prin războaie și prin dragoste

Dar pe mine cine m-a învățat limba îngerilor
O limbă nefolositoare astăzi?

Firește că și cuvintele mele împletesc funii
Din tăcute litere,
Uneori biciuiesc fără folos cocoțații în funcții,
Șezătorii în fotoliile de aur ale huzurului nedrept,
Dar de cele mai multe ori, blânde,
Ca o palmă caldă și bătătorită de munci,
Mângâie cu înfiorări șoldul iubitei
Pune rouă în cupa mică a buricului ei,
Seamănă fragi
În trupul celei ce va naște zâmbete

Poetul, chiar și acela care urcă Golgota muțeniei,
Împletește funii din litere
Bucurând zorii pe care-i scutură de pleava întunericului

Pe sforile lui se suie îngerii să-i raporteze lui Dumnezeu
Ce mai fac oamenii
Cu ghemul de țărână albastră pe care li l-a dăruit
Să se înmulțească prin iubire
Și care astăzi geme

Am notat toate acestea spre a scrie într-o zi un poem despre sfori
Lung și sidefat ca zorii care vin și pentru tine prietene.

Pe curând,

căci zorii nu se termină niciodată de venit

și sunt singurii care nu apun!

8 februarie 2021, Sângeru