Lucian Avramescu: Poezie uitată în sertar – La revedere, îngere!

Din tinerețea mea n-a rămas decât pofta de a iubi
Mersul relativ drept, primind salutul arborilor care-mi dau onorul
Și câteva proiecte de cărți, la care noaptea croșetez în gând cuvinte

În rest, albul zăpezii domnește nestingherit pe creștetul meu
Cele câteva kilograme plecate din mine pe nepusă masă
Îmi vor crește concentrația de suflet pe
Centimetrul de viață

Ieri, cineva m-a îmbrățișat…
Era o femeie, firește, fiindcă inima mea nu primește altfel de îmbrățișări
Am strâns-o și eu, cu prefăcută delicatețe.
N-aș zice că…
Mi-a spus ea cu subînțeles
Referindu-se pesemne la cele câteva veacuri pe care le-am împlinit.

Distribuie prietenilor

Vorbe de răsfăț, candori apretate,
Peste obrazul meu n-a mai trecut fierul de călcat cămăși
Așa încât arată ca fularul care-a gâtuit-o pe Isadora Duncan,
Pe palme joacă, vara mai ales, șotronul, un psoriazis
Care-mi face degetele care ating aspre.
Poate că unora le plac mângâierile aspre
mi-a spus doctorița dermatolog,
clipind cu șiretenie, nu e cazul să vă plângeți
iar piciorul ei dezvelise prea sus iluzia unui chilot.

Nu mă plâng, în general, de nimic
Chiar dacă mă dor îngerii
Iar credințele mele în bine au suferit junghiuri.
Reumatică pare lumea în care am crescut
Din tinerețea mea n-a rămas decât pofta de a te iubi

În rest, interstațiile amăgirii, halte, triaje, ca într-o veche poezie
Scrisă atunci când iluziile nu se clătinau
Și trenurile opreau în toate gările unde iubita aștepta pe peron

E august, plec la mare să înot  nemărginire
Nu port ochelari încă pentru a lectura valurile
Scriu de parcă ieri am uitat să trimit articolul pentru ziar
Și-s în mari recuperări de timp,
De iluzii,
De iubire, dar augustul în care m-am născut
E o lună care ține mult, ca ploaia de vară, ca zborul pescărușilor
De la o silabă la alta

La revedere, îngere, mai am să-ți povestesc destule
Lucian Avramescu, 19 august 2018, București